Categorii
Arhiva
Martie 2024
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Cauta

Una dintre preocupările adulţilor, mai ales a părinţilor, este cum să-şi crească şi cum să-şi educe copiii, ce e bine să-i înveţe, cum şi în ce fel. Suntem atât de preocupaţi de aceste lucruri, încât, de cele mai multe ori, uităm că şi noi putem învăţa de la copiii noştri şi că job-ul de părinte presupune o oportunitate foarte mare de dezvoltare personală.

255731 513196218730046 1338997699 n1 Ce putem invata de la copiii nostri
“Un copil poate să înveţe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stai locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.” Paulo Coelho
Una dintre preocupările adulţilor, mai ales ale părinţilor, este cum să-şi crească şi cum să-şi educe copiii, ce e bine să-i înveţe, cum şi în ce fel. Suntem atât de preocupaţi de aceste lucruri, încât, de cele mai multe ori, uităm că şi noi putem învăţa de la copiii noştri şi că job-ul de părinte presupune o foarte mare oportunitate de dezvoltare personală.
Ce ne învaţă copiii:
1. Răbdare
Copiii ne învaţă să avem răbdare. Pentru ei timpul se scurge diferit, mai încet, are alte dimensiuni. Şi pentru noi era la fel, în copilărie, dar am uitat. Pentru că timpul lor este altfel şi priorităţile lor sunt altele, cum ar fi: momentele petrecute alături de noi, joaca preferată, momentele de distracţie şi bucurie. Nu are sens să enumăr priorităţile noastre, ale adulţilor.

2. Negocierea
Copiii ştiu foarte bine ce îşi doresc şi de aceea sunt şi foarte buni negociatori. Au această abilitate din naştere şi se folosesc de ea fără să-şi pună mari probleme de target şi strategii. O fac intuitiv, cunoscându-şi însă foarte bine atuurile şi o fac foarte bine.

3. Abilităţile de influenţare
Îmi place să glumesc şi să spun că oricâte training-uri de ‘influencing skills’ aş fi făcut, tot nu m-ar fi ajutat aşa cum o fac copiii mei. Poveştile, spontaneitatea, creativitatea, zâmbetul ajută cel mai mult în situaţiile în care trebuie să schimb un ‘nu vreau’ în ‘vreau’.

4. Spontaneitate
Copiii gândesc liber, nu sunt încorsetati de interdicţii şi reguli sociale. Şi noi, adulţii, suntem spontani, unii mai mult, alţii mai puţin… Cred că ţine foarte mult de cât de mult ne permitem să glumim cu noi, de imaginaţia noastră, de cât de în serios ne luăm şi de cât de mult ne mai permitem să fim liberi.

5. Să ne jucăm sau, ca să se înţeleagă mai bine, să fim jucăuşi
Joaca dezvoltă creativitatea, imaginaţia, inteligenţa, simţul umorului, perseverenţa, ne binedispune.

6. Să fim curioşi, să vrem să învăţăm
Se spune că omul cât trăieşte învaţă. Eu aş spune că omul cât trăieşte află multe informaţii. Autosuficienţa, lipsa timpului, comoditatea, rigiditatea sunt doar câteva lucruri care ne împidică să fim la fel de deschişi către noutate, schimbare, cunoaştere, iar curiozitatea este , în multe cazuri, considerată o impoliteţe.

7. Să râdem, să zâmbim.
Faceţi un experiment: petreceţi cinci minute în cameră cu patru copii şi petreceţi cinci minute în cameră cu patru adulţi. Din ce cameră ieşiţi mai binedispus?
Din păcate, cu toţii ne lăsăm prinşi de lumea în care trăim, de nevoia de supravieţuire, de orgolii şi uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, să vedem frumuseţea din ceea ce ne înconjoară, să inventăm lucruri, să fim spontani, să gândim liber şi să ne bucurăm de viaţă. Uităm că am făcut toate acestea, odată, când am fost copii, dar avem noroc cu copiii noştri.

Iata ultima mea poveste care mi-a pus creativitatea la incercare…
Concept Taramul Copilariei, poveste: Cristina Bîcîilă, design si ilustratii Kihi-Kiha.
A iesit un musical pentru ca destinatarul canta foarte bine la chitara :) . Nu va pot da mai multe detalii despre brief, sunt detalii personale :)

Iata cateva randuri din poveste si cateva imagini din cartea handmade.

Love is in the air
P1100546 300x225 Love is in the air   musical intr un act

“A fost odată ca niciodată, pe cea mai temută şi mai albastră mare, o corabie numită Harcea-Parcea. Corabia era la fel de temută ca şi marea pentru că era condusă de cei mai mari piraţi ai lumii, de cea mai bună trupă de mateloţi: Ştefan Strună-de-Titan (cunoscut pe unele meleaguri şi drept Căpitanul Juke) şi Tudorel-Shocatel, flăcăul lui de nădejde. Cei doi trăiau de multă vreme pe ape şi se hrăneau cu vise, muzică şi glume de tot felul. Legenda spune că ei erau chipeşi şi foarte chipeşi, aici părerile fiind împărţite. Majoritatea celor care mai vorbesc despre ei spun că Tudorel-Shocatel era cel foarte chipeş… dar să lăsăm treburile de muieri deoparte şi să trecem la lucruri serioase.
P1100548 300x225 Love is in the air   musical intr un act
Într-o zi de vară, pe când valurile îndrumau liniştite corabia către drumul ei de nicăieri, Ştefan Strună-de-Titan pregătea nişte aluat de pâine pentru mateloţii lui (am uitat să vă povestesc că acestui pirat temut îi plăcea foarte mult să facă de mâncare, de cele mai multe ori combinând condimente şi gusturi nemaiauzite cu ochi de rechin-tigru, cu tentacule de caracatiţă uriaşă, pipote de peşte din Groapa Marianelor şi aşa mai departe). În timpul ăsta, Tudorel-Shocatel se juca de-a “angry birds” cu vreo trei pescăruşi nimeriţi din greşeală pe corabie (vai de capul lor!). Când, de-odată, ce să vezi?… nu foarte departe de corabia Harcea-Parcea, o sticlă plutea pe apa liniştită, sclipind în soare.
-Şefu’, am găsit o sticlă, da’ cre’ că e fără rom, şefu’, spuse Maţe-Verzi,un matelot mai bleg, aşa.
P1100550 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100552 300x225 Love is in the air   musical intr un act
-Fără rom? Cu atât mai bine, zise bucuros Ştefan Strună-de-Titan. Lui nu-i plăcuse romul niciodată, era mai degrabă pasionat de cântece vesele, o bere (eh, pe ici, pe colo..) şi, mai ales, de desluşit misterele care uneori pluteau pe mare, fără ţintă sau “fără o strategie clară”, după cum zicea el uneori . De fapt, chiar de la combinaţia asta li se trăgea lui şi lui Tudorel-Shocatel pasiunea pentru mistere, mecanisme şi labirinturi complicate!
Probabil că şi acum vor avea de-a face cu un mister din ăsta şi de abia aşteptau să-i dea de capăt. Îl trimiseră pa Maţe-Verzi să pescuiască sticla.
- Şefu, io nu prea m-aş duce… tremura Maţe-Verzi. Dacă e vreo creatură înspăimântătoare pe-acolo, prin adâncuri, şi mă ia – haţ!- de deget când să salt sticluţa?..
- Hei, matelot! – se ridică Tudorel-Shocatel. Că doar n-oi zice că ţi-e frică! Tu nu ştii ce facem noi, mateloţii de pe Harcea-Parcea, când avem nevoie de încurajări?… (Pauză… Maţe-Verzi era varză, varză cu carne!) Păi cum, măi mateloti, cântăm un cântec de barbati! Ce zici, Căpitane Juke…aaaaa… vreau să zic Mare-Matelot Ştefan… Băgăm un AC/DC?
(AC/DC ăştia erau o adunătură haioasă de bătrâni spiriduşi, îmbrăcaţi în pantaloni scurţi, care se distrau toata ziulica scriind cântece care mai de care mai nervoase. Îi întâlniseră cei doi mateloţi ai nostri într-una dintre călătoriile lor periculoase.)
I was caught
In the middle of a railroad track (Thunder) [...of a lightning attack]
I looked round
And I knew there was no turning back (Thunder)
My mind raced
And I thought what could I do (Thunder)
And I knew
There was no help, no help from you (Thunder)
Sound of the drums
Beatin’ in my heart
The thunder of guns
Tore me apart
You’ve been – thunderstruck
Maţe-Verzi începu să ţopăie pe punte, luă undiţa dintr-o mişcare şi, cu o piruetă, săltă sticluţa misterioasă din apă.
- Ah, şefu’, să avem grijă când o deschidem, să nu fie, Doamne-fereşte, cumva “sticluţa cu otravă” (ăsta era un joc pe care-l jucau ei pe punte şi la care Maţe-Verzi pierdea mai mereu..) [...]”
P1100555 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100562 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100564 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100565 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100559 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100560 300x225 Love is in the air   musical intr un act

Astăzi mergeam cu metroul, şi, după prostul meu obicei, acela de a fi mult prea curioasă în ceea ce priveşte colegii mei de drum, am ascultat o discuţie “romantică” a unui adolescent, îmbrăcat în trening şi adidaşi, curăţel şi aranjat, cu prietena la telefon. De data asta, nu a trebuit să mă chinui prea tare să aud, pentru că tânărul vorbea destul de tare, încât să acopere zgomotul metroului vechi. Încerc să reproduc din ce am auzit:

- Te faci că nu ştii ce zi e azi, nu? Eşti proastă sau te faci? Zi, fă, nu ştii?
O perioadă nu am mai auzit ce îi spunea băiatul iubitei sale la telefon, dar, la un moment dat, prostia devenise o certitudine în cazul fetei, pentru ca iubitul său o alinta mereu cu “fă, proasto”. Oricum, printre cuvintele ‘drăguţe’ pe care i le adresa, amorezul i-a spus la un moment dat “Aş vrea să ne vedem mâine, ce zici?” si “Azi era ziua noastră” cu ceva emoţie în glas…

Îmi părea rău că nu auzeam ce răspundea fata, oricum, după vreo 5 minute, s-a ajuns la “fă, proasto, **** gâtu’ ma-tii, sa-ţi dau ****, să-mi sugi *****, zi, vrei să ne despărţim? Spune, da sau nu?”
668x344 esti nervos vrei descarci in germania lanasat linia fierbinte pentru injuraturi 182309 300x224 Zi, fă, proasto, vrei să ne despărţim?

Ca să primească un răspuns, tânărul insista, i se închidea telefonul, iar el revenea. “Vrei să ne despărţim, da sau nu?”, iar apoi urmau câteva fraze cu cuvinte ‘drăguţe’ la adresa persoanei cu care vorbea. Nu înţelegeam, de ce nu închide el telefonul dacă tot o înjură atât, dacă tot e fata aşa de proastă? De ce trebuia să se despartă ea de el, neapărat?

După mai multe insistenţe telefonice prin care iubăreţul spera să primească un răspuns foarte clar la întrebare (deşi cred că toată lumea din vagon ştia deja răspunsul), după foarte multe înjurături şi cuvinte de ‘alint’ adresate celei pe care o iubea, într-un final, acesta renunţă să revină cu încă un telefon, stă 1 minut în care pare satisfăcut de ceea ce-i spusese fetei, dar, totodată, mirat de comportamentul ei, iar apoi începe să plângă.

Nu ştiam dacă să-mi fie milă de el, părea totuşi că o iubea şi că tocmai fusese abandonat sau să ma gândesc că a meritat-o.

Mă tot gândesc care era logica acestui tânăr… “Cu cît o înjur mai tare, cu atât mă iubeşte mai mult…”

Am revenit cu o poveste. Este o poveste care imi place foarte mult, scrisa pentru niste persoane dragi mie. Imi spuneti si voi ce credeti despre ea. Revin cu imagini

O zana adevarata

Era o seară plăcută de primăvară când Alina se aşeză în pat. Se cam foia pentru că nu-i era somn. Încerca să-şi aducă aminte un cântecel pe care îl învăţase la grădiniţă şi nu reuşea. Îi plăcea foarte mult muzica, iar de ceva vreme mergea şi la balet. Închise ochii şi se gândi că balerinele seamănă cu Tinkerbell. Oare balerinele zboară? Cine ştie, poate că, dacă ar avea aripi, ar putea, că sunt foarte uşoare…

-Hei! Hei!

Alina se uită în jurul său, dar nu reuşi să vadă cine o striga. Era cam întuneric, într-adevăr, aşa că se dădu jos din pat să aprindă lumina. Când să pună piciorul jos, auzi:

-Ai grijă, mă calci! Sunt eu, Tink, Tinkerbell.

-Tinkerbell? De ce nu luminezi?

-Off, e o poveste lungă! Am făcut o prostie, am supărat-o pe Wendy şi Zâna Zânelor m-a certat şi m-a pedepsit, dar e o poveste lungă…

-Îmi pare rău să aud. Trebuie neapărat să fii puţin mai cuminte.

-M-am înscris la şcoala de spiriduşi cuminţi, poate învăţ şi eu odată să nu mai supăr pe nimeni… În fine, nu de asta am venit, spuse Tinkerbell mai în şoaptă. Am venit să-ţi spun un secret. E timpul să-l ştii şi tu.

Vocea gravă a lui Tinkerbell o făcu pe Alina să creadă că va auzi cel mai mare secret din lume. Se urcă înapoi în pat, se cuibări cu picioarele sub ea şi cu plapuma bine trasă până la brâu o luă pe Tinkerbell în palme.

-Un secret? Îmi plac secretele foarte mult!

-Da, dar asta înseamnă să nu-l spui nimănui!

-Da, promit! spuse Alina tare, foarte încântată.

-Şşşşşşşşş! Aproape că era să ne dai de gol. Vorbeşte încet! O apostrofă Tink în şoaptă. Promiţi, promiţi? Juri pe pantofii lui Peter Pan, pe rochia Cenuşăresei de la bal şi pe părul de aur al Zânei Zânelor?

Alina stătu puţin pe gânduri pentru că nu ar fi vrut să o supere pe Zâna Zânelor, dar, în final, spuse grăbită:

-Promit, promit! Hai spune odată.

-Într-o zi, pe când o căutam pe Zâna Florilor, am auzit, întâmplător…

-Adică trăgeai cu urechea, zâmbi Alina care ştia foarte bine ce năzdrăvănii făcea Tink.

-Ei, nu trebuie să fii răutăcioasă, spuse Tinkerbell, mişcându-şi micuţul deget arătător către Alina. După cum spuneam, continuă, am auzit o discuţie între Zâna Zânelor şi spiriduşul Uităcilă. Zâna îl certa că uitase să mai sufle cu praf magic deasupra Zânelor adevărate.

 -Dar cum adică ‘Zâne adevărate’? întrebă Alina foarte mirată.

  -Păi vezi, Zânele adevărate trăiesc printre voi, pe Pământ. Noi suntem doar nişte personaje, simpatice, ce-i drept, dar noi trăim doar în poveşti şi în imaginaţia copiilor şi a oamenilor mari care ne iubesc. Zânele adevărate sunt persoanele care fac fapte bune. Uite, mama ta, Maria, este o Zâna adevărată. Asta pentru că a făcut foarte multe fapte bune, pentru că e frumoasă şi pentru că are magie. 

 -Mama mea e o Zână? Păi, unde îşi ţine bagheta şi aripile? Are magie, asta înseamnă că poate să facă vrăji? întrebă Alina uluită. Ştia că mama ei este deosebită şi o iubea cel mai mult din lume, dar chiar să fie o Zână… secretul ăsta îi întrecea toate aşteptările.

          Tink zâmbi satisfăcută de efectul pe care îl avuse asupra Alinei şi, mângâindu-şi aripile, spuse:

  -Zânele adevărate nu au nevoie de baghetă şi de aripi pentru că ele pot face ce vor în imaginaţia lor. Îşi pot îndeplini dorinţele doar crezând în ele însele. Dacă îţi doreşti foarte mult ceva şi crezi în ceea ce-ţi doreşti, atunci, cu siguranţă, dorinţa ţi se va îndeplini. Diferenţa dintre noi şi voi este că, în poveşti, dorinţele se îndeplinesc imediat, doar folosind bagheta magică, iar în viaţa reală, pot trece zile, luni sau ani, dar lucrul acesta contează mai puţin. Trebuie doar să crezi. Pe lângă asta, mama ta are şi magie. Sunt sigură că ai simţit-o şi tu…

        Alina era din ce în ce mai agitată. Se dădu jos din pat să se plimbe, avea senzaţia că-i ţiuie urechile şi că o cuprinde o uşoară căldură şi o ameţeală în tot capul. Era o emoţie pe care nu o putea controla. Era fericită, dar şi contrariată.

-Ia gândeşte-te. Nu ţi s-a întâmplat să-ţi fie rău, să fii bolnavă şi să te simţi mai bine când te ia mama ta în braţe? Sau să te loveşti, mama ta să sărute locul în care te-ai lovit şi aproape să-ţi treacă durerea? Asta e magie! Să-ţi doreşti o jucărie şi mama ta să ţi-o aducă acasă, ca şi cum   ţi-ar fi citit gândurile? Şi asta e tot magie…

Clar, Alina era fericită… Cum de nu şi-a dat seama până acum? Tink avea dreptate! Mama ei este o Zână! Şi ce frumoasă este! Zâmbea, dar, dintr-o dată, serioasă, se întoarse către Tinkerbell

-Pot să fiu şi eu o Zână adevarată?

Ca şi cum Tinkerbell ar fi aşteptat acestă întrebare, spuse:

-Bineînteles, Zânele adevărate pot avea orice vârstă. Tu eşti aleasă oricum, de asta eşti fetiţa unei Zâne adevărate. Acum  mai trebuie doar să faci foarte multe fapte bune, să crezi în tine şi în dorinţele tale şi, în niciun caz, să nu o superi pe mama ta.  În plus, eşti aşa de frumoasă!…Trebuie să fii cuminte, să mănânci, şi nu mă refer la dulciuri, să o asculţi pe mama ta şi pe bunicii tăi, să…. Tinkerbell se opri din ceea ce spunea, pentru că, de-abia acum vazu, că, preocupată fiind de sfaturile pe care i le dădea Alinei, nu observă că vorbea singură. Uşa camerei rămăsese deschisă pentru că Alina fugise la mama ei. Trebuia să o îmbrăţişeze şi să-i spună cât de mult o iubeşte!

Ultima poveste personalizata pe care a trebuit sa o scriu a avut urmatorul brief:  ”este pentru un bebelus de 3 luni pe care toata lumea il striga Nasturel, ar trebui sa fie o poveste scurta despre o aventura de-a lui Nasturel care trebuie sa stie ca nimic nu e imposibil….”

Iata ce a iesit: (bineinteles, cartea a fost ilustrata extraordinar de fetele de la Kihi-Kiha http://www.blog.kihi-kiha.com/

“- Unde eşti, Năsturel?

Nici un răspuns. ‘Of, cine ştie ce năzbâtii mai face acum de nu răspunde. La ora asta trebuia să fie deja în pat, să doarmă’, se gândea mama lui Nasturel în timp ce îl căuta.

- Năsturel, te rog să te dai jos de pe geam, ştii foarte bine că ferestrele sunt făcute să intre aer în casă, nu să ne căţăram pe ele. Mama nu era prea îngrijorată, pentru că avea încredere în Nasturel, dar, oricum, situaţia nu era prea plăcută. P1040605 300x225 Povestea lui Nasturel

Năsturel coborî de pe pervaz încercând să ascundă la spate un ditamai băţul. De câteva zile tot încerca să găsească băţul potrivit pentru a ajunge la stele. Nici cel din seara aceasta nu îl ajutase foarte mult. Cu cât încerca mai mult, cu atât părea că stelele se îndepărtează…

O dată ajuns în pat, îşi făcu planul pentru a doua zi. Ochise un copac foarte înalt lângă o clădire din apropiere şi se gândi să-l roage şi pe Tigrişor să-l ajute să se caţere. Trebuia să fie o modalitate să ajungă la stele…

- Pssst, psst….

Năsturel deschise ochii, se uită atent în jur, dar nu văzu decât o luminiţă ce se mişca agitată pe covor.

- Da, da, eu sunt! Sunt un licurici, un mesager al stelelor! Vino cu mine! P1040608 300x225 Povestea lui Nasturel

Năsturel nu stătu pe gânduri şi păşi pe scara de lumină indicată de licurici. Totul era feeric în jurul său. Scara pe care urcau era construită ca un curcubeu prin mijlocul cerului întunecat, cu luna zâmbitoare în partea dreaptă şi câteva mii de stele jucăuşe în partea stângă şi deasupra lor.P1040609 300x225 Povestea lui Nasturel

P1040610 300x225 Povestea lui NasturelDupă ce urcară 1603 trepte, în faţa lui Năsturel apăru o stea.

- Bine ai venit! Ai obosit? Ce să-i faci, nimic nu se întâmplă fără puţin efort, zâmbi steaua. Uite ce e, te-am chemat aici să-ţi spun că nu trebuie să te urci prin copaci sau pe geam ca să ajungi la noi. E foarte periculos, să ştii… La noi poţi ajunge foarte uşor, trebuie doar să crezi, să ai încredere în tine şi în ceea ce-ţi doreşti, să nu încetezi să speri. Bine, s-ar putea ca uneori să urci mai mult de 1603 trepte, dar nu contează asta, nu-i aşa?P1040615 300x225 Povestea lui Nasturel

Năsturel nici nu apucă să răspundă, că se trezi din nou în patul lui. Scara de lumină şi micul mesager dispăruseră, dar geamul deschis şi o adiere blândă de noapte îl convinseră că nu a visat… Închise ochii fericit, pentru că ştia acum că, oricând va vrea, va putea ajunge la stele, indiferent de câte trepte va trebui să urce… ”

Iata si feedback-ul primit…

“Cartea a avut foarte mare succes, a impresionat atat parintii cat si

rudele, prietenii si ceilalti invitati de la botez :) . A facut un tur pe
la toate mesele. Cu totii l-am recunoscut pe micutul Filip in poza de pe
coperta. Iar data nasterii a fost inserata atat de subtil in poveste incat
chiar si mie mi-a picat fisa fff tarziu, desi ar fi trebuit sa-mi dau
seama din prima :)
Multumesc frumos,
Inca un proiect reusit.
Raluca”P1040598 300x225 Povestea lui Nasturel