TaramulCopilariei

Am revenit cu o poveste. Este o poveste care imi place foarte mult, scrisa pentru niste persoane dragi mie. Imi spuneti si voi ce credeti despre ea. Revin cu imagini

O zana adevarata

Era o seară plăcută de primăvară când Alina se aşeză în pat. Se cam foia pentru că nu-i era somn. Încerca să-şi aducă aminte un cântecel pe care îl învăţase la grădiniţă şi nu reuşea. Îi plăcea foarte mult muzica, iar de ceva vreme mergea şi la balet. Închise ochii şi se gândi că balerinele seamănă cu Tinkerbell. Oare balerinele zboară? Cine ştie, poate că, dacă ar avea aripi, ar putea, că sunt foarte uşoare…

-Hei! Hei!

Alina se uită în jurul său, dar nu reuşi să vadă cine o striga. Era cam întuneric, într-adevăr, aşa că se dădu jos din pat să aprindă lumina. Când să pună piciorul jos, auzi:

-Ai grijă, mă calci! Sunt eu, Tink, Tinkerbell.

-Tinkerbell? De ce nu luminezi?

-Off, e o poveste lungă! Am făcut o prostie, am supărat-o pe Wendy şi Zâna Zânelor m-a certat şi m-a pedepsit, dar e o poveste lungă…

-Îmi pare rău să aud. Trebuie neapărat să fii puţin mai cuminte.

-M-am înscris la şcoala de spiriduşi cuminţi, poate învăţ şi eu odată să nu mai supăr pe nimeni… În fine, nu de asta am venit, spuse Tinkerbell mai în şoaptă. Am venit să-ţi spun un secret. E timpul să-l ştii şi tu.

Vocea gravă a lui Tinkerbell o făcu pe Alina să creadă că va auzi cel mai mare secret din lume. Se urcă înapoi în pat, se cuibări cu picioarele sub ea şi cu plapuma bine trasă până la brâu o luă pe Tinkerbell în palme.

-Un secret? Îmi plac secretele foarte mult!

-Da, dar asta înseamnă să nu-l spui nimănui!

-Da, promit! spuse Alina tare, foarte încântată.

-Şşşşşşşşş! Aproape că era să ne dai de gol. Vorbeşte încet! O apostrofă Tink în şoaptă. Promiţi, promiţi? Juri pe pantofii lui Peter Pan, pe rochia Cenuşăresei de la bal şi pe părul de aur al Zânei Zânelor?

Alina stătu puţin pe gânduri pentru că nu ar fi vrut să o supere pe Zâna Zânelor, dar, în final, spuse grăbită:

-Promit, promit! Hai spune odată.

-Într-o zi, pe când o căutam pe Zâna Florilor, am auzit, întâmplător…

-Adică trăgeai cu urechea, zâmbi Alina care ştia foarte bine ce năzdrăvănii făcea Tink.

-Ei, nu trebuie să fii răutăcioasă, spuse Tinkerbell, mişcându-şi micuţul deget arătător către Alina. După cum spuneam, continuă, am auzit o discuţie între Zâna Zânelor şi spiriduşul Uităcilă. Zâna îl certa că uitase să mai sufle cu praf magic deasupra Zânelor adevărate.

 -Dar cum adică ‘Zâne adevărate’? întrebă Alina foarte mirată.

  -Păi vezi, Zânele adevărate trăiesc printre voi, pe Pământ. Noi suntem doar nişte personaje, simpatice, ce-i drept, dar noi trăim doar în poveşti şi în imaginaţia copiilor şi a oamenilor mari care ne iubesc. Zânele adevărate sunt persoanele care fac fapte bune. Uite, mama ta, Maria, este o Zâna adevărată. Asta pentru că a făcut foarte multe fapte bune, pentru că e frumoasă şi pentru că are magie. 

 -Mama mea e o Zână? Păi, unde îşi ţine bagheta şi aripile? Are magie, asta înseamnă că poate să facă vrăji? întrebă Alina uluită. Ştia că mama ei este deosebită şi o iubea cel mai mult din lume, dar chiar să fie o Zână… secretul ăsta îi întrecea toate aşteptările.

          Tink zâmbi satisfăcută de efectul pe care îl avuse asupra Alinei şi, mângâindu-şi aripile, spuse:

  -Zânele adevărate nu au nevoie de baghetă şi de aripi pentru că ele pot face ce vor în imaginaţia lor. Îşi pot îndeplini dorinţele doar crezând în ele însele. Dacă îţi doreşti foarte mult ceva şi crezi în ceea ce-ţi doreşti, atunci, cu siguranţă, dorinţa ţi se va îndeplini. Diferenţa dintre noi şi voi este că, în poveşti, dorinţele se îndeplinesc imediat, doar folosind bagheta magică, iar în viaţa reală, pot trece zile, luni sau ani, dar lucrul acesta contează mai puţin. Trebuie doar să crezi. Pe lângă asta, mama ta are şi magie. Sunt sigură că ai simţit-o şi tu…

        Alina era din ce în ce mai agitată. Se dădu jos din pat să se plimbe, avea senzaţia că-i ţiuie urechile şi că o cuprinde o uşoară căldură şi o ameţeală în tot capul. Era o emoţie pe care nu o putea controla. Era fericită, dar şi contrariată.

-Ia gândeşte-te. Nu ţi s-a întâmplat să-ţi fie rău, să fii bolnavă şi să te simţi mai bine când te ia mama ta în braţe? Sau să te loveşti, mama ta să sărute locul în care te-ai lovit şi aproape să-ţi treacă durerea? Asta e magie! Să-ţi doreşti o jucărie şi mama ta să ţi-o aducă acasă, ca şi cum   ţi-ar fi citit gândurile? Şi asta e tot magie…

Clar, Alina era fericită… Cum de nu şi-a dat seama până acum? Tink avea dreptate! Mama ei este o Zână! Şi ce frumoasă este! Zâmbea, dar, dintr-o dată, serioasă, se întoarse către Tinkerbell

-Pot să fiu şi eu o Zână adevarată?

Ca şi cum Tinkerbell ar fi aşteptat acestă întrebare, spuse:

-Bineînteles, Zânele adevărate pot avea orice vârstă. Tu eşti aleasă oricum, de asta eşti fetiţa unei Zâne adevărate. Acum  mai trebuie doar să faci foarte multe fapte bune, să crezi în tine şi în dorinţele tale şi, în niciun caz, să nu o superi pe mama ta.  În plus, eşti aşa de frumoasă!…Trebuie să fii cuminte, să mănânci, şi nu mă refer la dulciuri, să o asculţi pe mama ta şi pe bunicii tăi, să…. Tinkerbell se opri din ceea ce spunea, pentru că, de-abia acum vazu, că, preocupată fiind de sfaturile pe care i le dădea Alinei, nu observă că vorbea singură. Uşa camerei rămăsese deschisă pentru că Alina fugise la mama ei. Trebuia să o îmbrăţişeze şi să-i spună cât de mult o iubeşte!