TaramulCopilariei

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Ultima poveste personalizata pe care a trebuit sa o scriu a avut urmatorul brief:  ”este pentru un bebelus de 3 luni pe care toata lumea il striga Nasturel, ar trebui sa fie o poveste scurta despre o aventura de-a lui Nasturel care trebuie sa stie ca nimic nu e imposibil….”

Iata ce a iesit: (bineinteles, cartea a fost ilustrata extraordinar de fetele de la Kihi-Kiha http://www.blog.kihi-kiha.com/

“- Unde eşti, Năsturel?

Nici un răspuns. ‘Of, cine ştie ce năzbâtii mai face acum de nu răspunde. La ora asta trebuia să fie deja în pat, să doarmă’, se gândea mama lui Nasturel în timp ce îl căuta.

- Năsturel, te rog să te dai jos de pe geam, ştii foarte bine că ferestrele sunt făcute să intre aer în casă, nu să ne căţăram pe ele. Mama nu era prea îngrijorată, pentru că avea încredere în Nasturel, dar, oricum, situaţia nu era prea plăcută.

Năsturel coborî de pe pervaz încercând să ascundă la spate un ditamai băţul. De câteva zile tot încerca să găsească băţul potrivit pentru a ajunge la stele. Nici cel din seara aceasta nu îl ajutase foarte mult. Cu cât încerca mai mult, cu atât părea că stelele se îndepărtează…

O dată ajuns în pat, îşi făcu planul pentru a doua zi. Ochise un copac foarte înalt lângă o clădire din apropiere şi se gândi să-l roage şi pe Tigrişor să-l ajute să se caţere. Trebuia să fie o modalitate să ajungă la stele…

- Pssst, psst….

Năsturel deschise ochii, se uită atent în jur, dar nu văzu decât o luminiţă ce se mişca agitată pe covor.

- Da, da, eu sunt! Sunt un licurici, un mesager al stelelor! Vino cu mine!

Năsturel nu stătu pe gânduri şi păşi pe scara de lumină indicată de licurici. Totul era feeric în jurul său. Scara pe care urcau era construită ca un curcubeu prin mijlocul cerului întunecat, cu luna zâmbitoare în partea dreaptă şi câteva mii de stele jucăuşe în partea stângă şi deasupra lor.

După ce urcară 1603 trepte, în faţa lui Năsturel apăru o stea.

- Bine ai venit! Ai obosit? Ce să-i faci, nimic nu se întâmplă fără puţin efort, zâmbi steaua. Uite ce e, te-am chemat aici să-ţi spun că nu trebuie să te urci prin copaci sau pe geam ca să ajungi la noi. E foarte periculos, să ştii… La noi poţi ajunge foarte uşor, trebuie doar să crezi, să ai încredere în tine şi în ceea ce-ţi doreşti, să nu încetezi să speri. Bine, s-ar putea ca uneori să urci mai mult de 1603 trepte, dar nu contează asta, nu-i aşa?

Năsturel nici nu apucă să răspundă, că se trezi din nou în patul lui. Scara de lumină şi micul mesager dispăruseră, dar geamul deschis şi o adiere blândă de noapte îl convinseră că nu a visat… Închise ochii fericit, pentru că ştia acum că, oricând va vrea, va putea ajunge la stele, indiferent de câte trepte va trebui să urce… ”

Iata si feedback-ul primit…

“Cartea a avut foarte mare succes, a impresionat atat parintii cat si

rudele, prietenii si ceilalti invitati de la botez . A facut un tur pe

seama din prima

Raluca”

Sunt sigura ca veti spune ’speak for yourself’.  Eu va spun ca ‘negarea’ este semnul sigur ca va incadrati in categoria asta:))

Hai sa va spun cum ma simt eu… Daca acu’ ceva ani aveam o problema in a-mi aminti personajele sau autorii sau titlurile sau sfarsitul cartilor citite in adolescenta, acu’ se pare ca am o problema sa-mi amintesc daca am citit o carte  anul trecut sau acum 2-3 ani. E grav…Sa-mi spuna si mie cineva ‘despre ce e vorba’ (daca pot spune asa) in ‘De ce iubim femeile?’ a lui Cartarescu, pentru ca nu mai stiu daca am citit-o sau nu. Am in fata ochilor cartea, imi amintesc parca si momentele in care o citeam, dar nu imi amintesc nimic despre ea. Ceva, macar ceva… Groaznic. Problema este ca nici nu o mai gasesc prin casa (cred ca am imprumutat-o), asa ca nu pot pune mana pe ea sa ma lamuresc. Ma rog, o sa fac eu rost de ea. Dar nu asta este problema…

Adevarata problema este ca, uneori, trebuie sa stau putin sa ma gandesc ca sa-mi amintesc ce am facut in weekend, ma trezesc ca uit ce vreau sa spun, in timpul discutiei, am inceput sa adorm in fund si sa apreciez  muzica populara. Asta cu muzica populara si cu faptul ca imi place sa ma uit la stiri (cel putin, imi placea, pe vremea cand erau stiri la televizor) au fost primele semne ca , ntt, mi s-au schimbat cam mult preferintele. Cand eram mica, nu intelegeam de nici un fel cum parintii mei se puteau uita la stiri, mi se pareau extrem de plictisitoare, iar muzica populara, nu puteam sa o aud.

Mai sunt o gramada de astfel de lucruri pe care nu mi le amintesc (bineinteles!) acum. E normal ca mi s-au schimbat preferintele, ca am crescut, m-am maturizat, am cunoscut oameni noi, care imi plac si care m-au influentat in anumite alegeri, dar, sa uit ca urzica (nu am gasit alta comparatie), nu mi se pare normal. Ziceti si voi…

Acum cativa ani, aproape de Craciun, pe vremea cand lucram la Coca-Cola, m-a sunat o doamna pentru o sponsorizare. Pentru ca stiam ca nu putem sa o ajutam, i-am spus de la inceput, dar ea a insistat sa ne vedem, chiar daca trebuia sa vina din Fetesti pentru asta. Am fost de acord si, dupa ce am stat ceva timp cu ea, pasiunea cu care vorbea si dorinta ei de a ajuta m-au cucerit. Nu am putut sa-i sponsorizam, dar copiii de la Fundatie au venit la sediu sa ne cante colinde. Le-am pregatit cadouri, mancare, sucuri, ma rog, de toate, ca sa-i facem sa se simta bine.

Au fost extraordinari. S-au bucurat atat de tare, incat cei mai mari si-au dorit (fara sa le spuna cineva) sa se ridice si sa ne multumeasca (de parca facusem cine stie ce mare lucru..)  Nu pot sa exprim ceea ce am simtit…  

In timp, le-am cunoscut si lucrarile. Picteaza, deseneaza, modeleaza si fac tot felul de obiecte creative foarte dragute, care ar arata bine in camera oricui.

Fundatia ‘Trebuie’  Fetesti http://www.trebuie-fetesti.ro/despre-noi are nevoie de ajutor. Este greu ca intr-un oras asa de mic sa gasesti fonduri, iar nevoile acestor copii sunt mari. Pe 17 septembrie planuim (impreuna cu Teli Iacsa si Dana Stavaru) o vizita la Fetesti, unde dna Schnel ne-a invitat cu insistenta. Oricine ar vrea sa ajute , chiar si cu promovarea problemelor lor, este binevenit sa ne insoteasca in mica deplasare. Speram din tot sufletul sa reusim sa ne mobilizam cat mai  multi, poate in felul acesta le cresc si sansele de venituri si donatii mai mari. Isi doresc sa renoveze casa protejata, pentru care dna Schnel ar vrea sa depuna un dosar la fondurile europene, dar pentru care ar avea nevoie de primii 2 % din valoarea totala a proiectului.

Pe http://www.handmade4help.org/ puteti licita lucrarile facute la HEARTizanat, dar si lucrari de-ale copiilor din Fundatie. Incercati sa licitati cat mai mult, toti banii vor le fi donati.