Categorii
Arhiva
Septembrie 2017
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Cauta

Cand eram un pici cu mucii-n gat si mancam multi pufuleti, uram somnul de  amiaza. Era obligatoriu, desi nu simteam nici un dram de oboseala. Parca si acum aud zumzetul mustelor, simt caldura amiezii si cearceafurile reci in care ma strecuram. Camera mea, ultima din castel, era mai mereu racoroasa, iar asternuturile isi pastrau o prospetime placuta.

somn de amiaza 150x150 Somnul de amiaza

 

Ma bagam in pat cu vreo carte de povesti si, apoi, dupa ce ma plictiseam citind, ma apucam sa numar penele fazanului de pe carpeta de langa pat, imi inchipuiam scene de evadare in acelasi peisaj, cu o apa de un albastru-turcoaz deschis, perfect (si acum as putea spune ca este culoarea mea preferata, exact acel albastru) carpeta paun2 300x225 Somnul de amiazasi ma chinuiam sa adorm incercand sa-mi spun ca, oricum, nici un insotitor de-al meu, copil, nu era la joaca la ora aceea si ca era mult prea liniste si cald ca sa am ce face.

Acum as dormi si cu capul pe masa si in picioare, pe cal sau in trasura, m-as intinde pe iarba¬†dupa o plimbare lunga… Cel mai dulce este acum somnul de amiaza pe care il prind foarte rar. Aceleasi asternuturi reci pe care, insa, nu apuc sa le simt prea mult pentru ca adorm foarte repede…

Cat de greu este pentru un copil sa vada cum parintele sau se face de rusine in public! Copiii au un simt al ridicolului mult mai dezvoltat decat adultii. Astazi am asistat, din pacate, la o cearta extraordinar de vulgara dintre o mama si o vanzatoare de patiserie. Subiectul (nu ca ar¬†conta prea tare)¬†parea sa fie unul stupid (nu am asistat de la inceput), cat de calde erau pateurile. Mama in cauza, o tzatza in cel mai adevarat sens al cuvantului, a trecut de la ‘tiganca imputita’ pana la ‘il pun pe barbatu-meu sa te bata¬†, sa te astepte seara cand iesi’¬†. Pleca si apoi se intorcea, pentru ca mai avea ceva de spus… O fetita de vreo 14 ani o insotea. Se cocosase, se uita in jos si se pregatea sa intre in pamant… de rusinea maica-sii. Nu spunea nimic, dar ochii ei o implorau pe maica-sa sa taca si sa plece. Se vedea foarte clar ca dezaproba in totalitate comportamentul mamei ei. Din pacate, fetita este o exceptie. Din felul in care arata si din privirea ei, nu dadea semne ca ar avea de gand sa-i urmeze exemplul mamei ei in viata. Spuneam din pacate, pentru ca, in majoritatea cazurilor in astfel de familii, copiii preiau comportamentul parintilor.

Sunt Printesa de Macaroane si imi place sa mananc. De la cirese, capsuni, dude si flori de salcam pana la inghetata si tot feluri de prajituri. Numele meu este mostenit, dar daca ar fi fost dupa mine, m-as fi numit Printesa de Flori de Tei. Zilele trecute, trecand pe sub un tei, mi-am adus aminte de niste dupa-amiezi toride si tacute din curtea Mai Marilor mei bunici. O curte imensa, cu mai multe palate si mai multi locuitori, cu trandafiri si multa verdeata si cu, bineinteles, tei. Parca timpul statea, sub greutatea caldurii, asteptand ca noi, copiii, sa iesim afara la joaca si ca totul sa-si reia cursul. Asa era mirosul de tei.

Zilele trecute¬†l-am simtit la fel de puternic, dar pierdut printre betoane, miros de motor ars si¬† excremente de caini din curtea Palatului in care locuiesc. Chiar si asa, a fost o emotie simpla care mi-a intins un zambet pe fata, pe care il simt si acum…

flori de tei2 227x300

In general, oamenii de la curtea tatalui meu¬†erau foarte simpatici, politicosi, dar foarte seriosi. Mie nu imi prea plac oamenii care nu zambesc si care nu stiu sa fluiere.¬†Daca ar fi dupa mine, as fluiera si canta toata ziua, ca tot nu prea am nimic de facut, dar regina, mama mea, imi tot spunea ca nu-i frumos sa ma afisez asa printre oameni… Ca nu se face, ca nu se cade…

Apropo, voua ce va placea sa faceti cand erati copii si vi se spunea ca ‘nu se face ‘ si ‘nu se cade’? Ce ticuri sau mici placeri aveati?¬† Mie imi place si acum sa-mi frec picioarele inainte de a adormi sau sa-mi frec buzele de perna sau de bluza… Imi place sa dorm cu plapuma si sa simt asternuturile proaspat spalate putin reci sub mine, sa dorm cu mana sub perna, sa dansez cu degetele si sa cant atunci cand ma satur la masa.¬† Imi place sa am cat mai multe creioane si carioci colorate, sa incep pagini noi din caiet, sa lipesc abtibilde…

Planeta lui Eric

  A fost odata ca niciodata o Planeta roz, ovala. Planeta era roz aproape toata ziua, doar noaptea devenea albastra. Nu s-au descoperit inca motivele pentru care Planeta facea uneori ce voia ea. De exemplu, intr-o zi, s-a hotarat sa devina invizibila. Va dati seama ce haos a provocat locuitorilor de pe ea? Saracii, nu mai stiau cum sa stea, unde sa stea… Bine ca, oricum, pe Planeta aceasta nu erau prea multi locuitori. De fapt, numarul lor varia, in functie de Eric. Eric era Directorul de Planeta si el alegea cine poate sa stea pe Planeta cu el si cine nu.

          Uneori, Planeta lua forma unei bomboane de ciocolata sau a unei banane. De obicei, se intampla asta cand locuitorilor li se facea asa o pofta de ciocolata, incat ar fi mancat o lume intreaga sau cand voiau sa se dea pe derdelus… Banana aluneca cel mai bine. 

          Ma rog, ideea este ca Eric era un conducator foarte bun. Prietenii lui il iubeau, sa nu mai vorbim de Iannis, fratele lui, care a si fost numit Adjunct. Inca de cand a fost adus din cealalta galaxie si a ajuns acasa, Eric a inceput pregatirile. L-a instruit sa sta in picioare si sa mearga bine, toate acestea fiindu-i absolut necesare unui Adjunct de Planeta ovala.

In cazuri de maxima urgenta, pe Planeta erau chemati parintii, Roxana si Victor, care erau Presedinti. Nu prea erau stari de urgenta pentru ca Eric era baiat mare si stia sa se descurce.

          Cand Planeta era roz, locuitorii aveau foarte multa treaba. La comanda si sub atenta supraveghere a lui Eric, un bun constructor, Iannis, Sofia, Stefan si Bibo trebuia sa-si darame casele din lego si, pana seara, sa construiasca altele, mai frumoase. Sau sa construiasca una singura, in care sa locuiasca toti, dupa preferinte. Iata ce s-a intamplat intr-o zi, cand Eric a fost trezit brusc din somn, lucru care nu-i placea deloc.

-Nu vreau sa ma trezesc! Ce aveti cu mine? Mai vreau sa dorm!

-Ericone, trebuie sa te trezesti, spuse Sofia, pentru ca s-a intamplat ceva groaznic pe Planeta…

-Ce s-a intamplat? Sa nu-mi spuneti ca a erupt vulcanul, ca stiti ca nu e o problema. Nu e un vulcan periculos, cand erupe, de obicei, arunca dulciuri si ciocolata…

-Nu, Ericone, altceva s-a intamplat…Sofia nu stia cum sa spuna mai repede ce avea de spus. De obicei ii placea sa vorbeasca si stia o gramada de cuvinte si expresii…. De data aceasta parca nu-i veneau cuvintele… Si nici vesela nu mai era.

-Stii, prietenul tau, dinozaurul …velocipatorul

-Velociraptorul, de cate ori sa-ti spun?

-Velo, velo si nu mai stiu cum, a disparut.

-A disparut? Nu se poate! Era ultimul velociraptor de pe Planeta! Ce ne facem? Cheama-l pe Iannis. Este o problema grava si trebuie discutata cu toata lumea…

-Stii, ezita Sofia, si Iannis a disparut.

-Cum? Incredibil! Sper ca nu a patit ceva ca ii bat pe toti. Deja Eric era suparat tare. Parul ii devenise mai cret si fata putin rosie. In timpul asta in mintea sa se desfasurau tot felul de scenarii. O sa-si aduca bicicleta de acasa si o sa plece cu ea in cautarea lor… nu, mai bine, o sa-si aduca masinutele, nu, mai bine o sa construiasca din lego un avion care sa-l transporte… Mai bine, off.. deja ii era dor de Iannis. Sigur s-ar fi descurcat mai bine cu Adjuctul sau.

Tot gandindu-se asa, cu ochii inchisi, ca sa se concentreze cat mai bine, simti  ca ii este frig. Deschise ochii sa isi caute ceva de imbracat si, ramase cu gura cascata…. In jurul sau era doar alb. Multa zapada si gheata si un frig de ii inghetau oasele.

‚ÄėBrrr, ce frig e! Oare unde sunt? Eric era foarte curajos, dar, de data aceasta, se cam sperie‚Ķ Ii era frig si nu stia nici unde se afla‚Ķ Dar nici nu apuca sa se gandeasca la vreo solutie cand, undeva in spatele sau auzi soapte.

-Lasa, velociraptorule, ca o sa ne descurcam noi. Sunt sigur ca Eric vine sa ne salveze…

Un urlet de jale, destul de stins se auzi apoi, de iti rupea inima.

-Iannis? Tu esti? Eric se intoarse si o lua la fuga in directia din care se auzeau zgomotele. Nu ii mai era frig acum, simtea doar bucuria de a-si fi gasit fratele.

-Vin acum, Iannis! striga Eric, fara sa se opreasca din fuga. In fata sa, intr-un tunel de zapada era Iannis, care, desi mic, incerca sa incalzeasca ditamai dinozaurul, care era deja vanat de frig.

-Off, ce bine ca v-am gasit! Imi faceam griji pentru voi. Dar cum ati ajuns aici?

-In timp ce ne jucam prinselea, dinozaurul a atins, din greseala, cu coada lui o stea. Se pare ca era una dintre stelele cu magnet, pentru ca ne-a atras aici de indata. Probabil ca era si ea singura si infrigurata, spuse Iannis, fericit si el ca-si vedea fratele.

Era minunat ca s-au regasit, dar acum Eric se gandea la modul in care se pot intoarce pe Planeta roz-albastra.

          Ceea ce nu stia nimeni despre Eric, nici macar el, era ca avea niste superputeri magice. Atunci cand isi dorea cu adevarat ceva, acel lucru se intampla. De aceea, se intamplau atat de multe lucruri pe si cu Planeta roz-albastra. Erau dorintele secrete ale lui Eric, care deveneau reale.

          Si acum Eric isi dorea foarte tare sa-si salveze fratele si prietenul lui bun, dinozaurul, si sa se intoarca pe Planeta lor. Dorinta era asa de puternica, incat deveni realitate. Eric, Iannis si dinozaurul se transformara in mici fulgi de nea, care, impreuna cu alti fulgi, ningeau din steaua de gheata deasupra Planetei albstru-verzi (de data aceasta). Incet, incet au coborat fulgii pe suprafata transparenta a Planetei, s-au topit si s-au transformat in cei trei prieteni.

          Din ziua aceea, totul deveni posibil pe Planeta multicolora a lui Eric. Orice se putea intampla daca el, Directorul Planetei, isi dorea suficient de tare.

Asadar, nimeni nu se plictisea in lumea lui Eric, frumos colorata, uneori transparenta sau invizibila, dulce, cu multe jucarii si cu prieteni adevarati.

Si asa traiesc probabil si astazi, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti.