TaramulCopilariei

 Cu Andrei suntem in faza ‘baba’ -catel, prin urmare am redescoperit desenele cu Pluto. Desi sunt facute prin anii 1930-1940, sunt foarte frumoase si amuzante. Fiti atenti la detalii…

Nu stiu in ce discutie, zilele trecute, mi-am amintit de modul in care am aflat eu despre sex cand eram copil… Pentru ca, in general, in acea vreme, acest subiect era tabu atat acasa, cat si la scoala, majoritatea dintre noi a trebuit sa ne descurcam singuri si sa aflam informatii de pe unde sau de pe la cine apucam… Internet nu exista, iar cartile pe aceasta tema, la mine in casa, erau bine ascunse. Sa nu mai spun ca,  la orice scena putin mai intensa, cu doi care se pupau putin sau se pipaiau si treceau de primul rand de haine, maica-mea ne scotea si pe mine si pe sora-mea  din camera…

Sa revenim, cred ca aveam vreo 7 sau 8 ani (daca nu chiar mai multi) cand am fost profund oripilata sa aflu ca oamenii se pupa cu limba… Cahh, mi se parea extrem de scarbos si, prima tendinta, cand am aflat, a fost sa spun ca sigur aia care a spus asa ceva e o proasta si nu stie…Ma rog, in timp, am trecut peste asta si am trecut la hard staff:)) M-am apucat sa citesc ‘O mie si una de nopti’, contrar sfaturilor mamei sa mai astept (?) si am descoperit, intr-una dintre povesti, un pasaj care m-a pus pe ganduri… Nu il mai stiu, dar imi amintesc foarte bine ca era ceva cu un berbec si cu coapse deschise… Bineinteles ca nu am inteles prea bine ce se intampla acolo si nici aluziile la petele de sange de pe cearceaf din alte povestiri, dar m-am dus afara cu cartea sa le impartasesc si prietenelor mele ce am invatat…

Pe de alta parte, eram mult mai mica de scoala generala cand, la bunici, in timp ce ne jucam ascunsea, cineva a avut ideea sa ne aratam unii altora sexul.  Imi amintesc ca toata lumea era imbujorata si rusinata, mai ales cei mai mari, iar unii dintre ei, chiar au facut acest lucru. Din pacate, nu imi amintesc sa fi vazut ceva… Stiu doar ca eram intr-o scara de bloc, pe intuneric si, probabil ca eu, printre cei mai mici, eram pe undeva intr-un colt, nebagata in seama:)).

Amintirile mele nu sunt intr-o ordine cronologica, pentru ca nici nu am cum sa-mi amintesc, dar sunt destul de puternice ca sa ma faca sa ma amuz astazi:))

La scoala, probabil ca prin gimnaziu, am auzit pe undeva cuvantul ‘talpa’, folosit cu conotatii sexuale. Sau, ma rog, acum ca ma gandesc, cu siguranta am auzit gresit. Cert este ca am inceput sa ma interesez ce inseamna ‘talpa’ si sa fac tot felul de presupuneri impreuna cu prietena mea cea mai buna, de genul: ‘probabil talpa inseamna atunci cand cei doi (deja stiam ce era actul sexual si cum se facea) stau foarte lipiti unul de altul, ca intr-un sandwich (imi amintesc foarte clar ca am folosit cuvantul sandwich)’ ) In timp, mult mai tarziu, am auzit intr-un cerc de baieti (eu, desi mult mai mica decat restul gastii, eram destul de des luata pe la chefuri sau la cabana de verii mei si de prietenii lor) cuvantul ‘laba’ . Bineinteles ca nici atunci nu am inteles nimic, dar mi-am dat seama ca ‘talpa’ era de fapt ‘laba’.

Eee, ce sa mai zic, multe cuvinte pe care le auzeam in jurul meu si-au gasit sensul destul de tarziu… De exeplu, eram micuta cand i-am spus tatalui meu ca o ‘o s-o beleasca, daca nu, nu mai stiu ce trebuia sa faca. ‘Auzisem si de cuvantul ‘curva’, dar credeam ca e o greseala de la ‘curba’. Of…

Cu siguranta, copiii din ziua de astazi nu au cum sa mai aiba astfel de indoieli sau sa nu afle lucrurile de foarte devreme. Din pacate, cei mai multi inca le afla din alte surse decat de la parinti sau de la alte persoane care stiu cum sa le explice. E pacat ca, desi acum sunt foarte multe surse de informare, majoritatea sunt folosite gresit, iar multi dintre parinti inca se feresc sa vorbeasca despre sex cu copiii lor.

PS. Sa nu mai spun ca ’sex oral’ credeam ca e sex prin telefon:)))

Mie intotdeauna mi-au placut scrisorile sau vederile. De cate ori primeam cate una, o deschideam si o citeam acolo, in fata casutei postale… In timpul facultatii obisnuiam sa ne scriem scrisori cu niste prieteni din Cluj, care locuiau impreuna. Nu va inchipuiti ca ne scriam lucruri importante, ei imi scriau dialogul lor despre diverse, si tot felul de prostii si comentarii, iar eu raspundeam in acelasi gen. De abia asteptam sa-mi scrie si ma distram teribil citind scrisorile lor.

Din pacate, de cand cu internetul si social network etc oamenii nu-si mai scriu scrisori. Cred ca asteptarea unei scrisori si bucuria de a o vedea in casuta postala fac tot efortul sa te duci pana la posta si sa trimiti si tu una…

Asadar, putem incepe un joc. Eu l-am numit ‘Zambete prin posta’ Toti cei care vor vrea sa participe la joc trebuie sa scrie si sa primeasca scrisori. La inceput, se fac perechi de expeditor- destinatar. Nu este necesar ca cei doi sa se cunoasca, pentru ca scrisorile nu trebuie  sa contina ceva foarte personal. Putem scrie despre experiente de viata, amintiri, impresii sau orice altceva ne vine in  minte, singura conditie fiind aceea sa binedispunem destinatarul.

Cel care primeste scrisoarea va trebui sa-i raspunda expeditorului in cel mult 5 zile. Ideea este sa ne incadram intr-o limita de timp, ca asteptarea sa nu fie foarte lunga. Nu este obligatoriu sa fie o scrisoare foarte lunga, dar nici 2 randuri nu cred ca este suficient. Toti cei care nu respecta conditiile (nu scriu lucruri amuzante, placute, optimiste etc) sau scriu doar foarte foarte putin, ca sa scape sau nu scriu deloc pot fi ‘reclamati’ si vor iesi din joc.  

Ganditi-va ca faceti un lucru bun, ii transmiteti destinatarului o stare de bine, il puteti distra, ii puteti face ziua…si invers… Cei care vor sa participe trebuie sa-mi trimita numele si adresa postala pe cristina@taramulcopilariei.ro

Mergi pe strada intr-o caldura care te apasa, nu poti sa respiri, trotuarul se inmoaie sub tine, ai gura uscata, te simti obosita, te mai dor si picioarele … Orice sursa de apa ti se pare Paradisul, te-ai arunca in orice fantana arteziana, te-ai bucura daca te-ar stropi cineva , din greseala, cu furtunul, ca in glumele alea proaste de la TV,  te-ai balaci in Dambovita ) Cu toate astea, mergi mai departe si induri ca ‘nu se face’ sa te descalti (chiar daca te rod sandalele), sa te dezbraci (nu poti umbla in sutien), sa te uzi pe cap sau pe bluza (ca ce zice lumea?), iar de Dambovita nici nu se pune problema pentru ca este infecta.

Dar ce se poate face? O bataie cu apa, in mod organizat, la fantani la Unirea! Si culmea, dupa ce ti-ai luat cateva galeti, sticle de apa in cap si peste tot, iti dai seama ce simplu e… E simplu sa te racoresti in mijlocul orasului, cu alti nebuni, sa razi si sa alergi, sa te joci.

Chiar daca m-am dus total nepregatita la Water fight-ul organizat de Florin Ghioca (aveam un pistol mic de apa), am avut grija sa ma dotez pe parcurs si sa ma arunc in lupta. A fost bestial! Mi-au placut inclusiv oamenii de pe strada care se uitau la mine foarte ciudat, dupa ce am plecat de la  fantani, desculta si uda leorca pe par si pe haine, cu apa picurand din mine, cu sandalele si pistolul de apa in maini, asteptandu-l pe Sorin, sotul meu, sa vina sa ma ia cu masina.

Mai tineti minte cum era cand jucam Baba-Oarba? In cazul in care nu trisam si ma uitam pe sub fular:)) ma simteam complet pierduta si fara repere. Mi-era frica, ma durea putin stomacul si imi simteam corpul mai usor, dar imi placea la nebunie, tocmai pentru ca ma simteam altfel.

Acu’ vreo 2 seri am avut ocazia sa simt din nou aceleasi lucruri, combinate insa cu placerea gustului de inghetata Magnum, care ne-a fost servita pe intuneric. La invitatia Cristinei Bazavan (careia ii multumesc), am experimentat Magnumize Your Senses. Am intrat in sir indian (eram 8), tinandu-ne de umeri, intr-o bezna totala  si am fost asezati doi cate doi la mese. Din sirul respectiv eu eram cea care tremura… Am pipait mesele, am nimerit servetelul, lingurita si bolul. Mmmm, senzatii tari, intunericul amplifica celelalte simturi, o combinatie foarte buna de ciocolata, vanilie, caise uscate si struguri. Ma rog, daca va e pofta, puteti incerca pana pe 15 august la van Gogh la cafenea pe Smardan.