TaramulCopilariei

Nu stiam daca sa mai tin blogul… Imi place sa scriu, dar problema este ca, din pacate, nu stiu daca voi reusi sa-l fac sa fie lumea de copilarie si copilarit in care adultii sa se simta bine. Am facut site-ul de jucarii www.taramulcopilariei.ro in forma de poveste si am facut acest blog in ideea ca noi, adultii, ar trebui sa ne mai relaxam si sa mai iesim din rolul noastru de oameni responsabili, maturi si sociali si sa fim mult mai creativi, mai spontani, sa zambim mai des, sa lasam la o parte convenientele, sa fim noi, asa cum am fost si in copilarie. Sa revenim la substanta… ca sa zic asa. Copilaria a aratat tot ce era mai frumos din noi, sunt lucruri pe care nu le-am pierdut, doar le-am ascuns, din dorinta de a fi adulti respectabili…

Ei, de aici pleaca problema mea… in teorie totul suna bine, dar cati dintre noi mai putem sa ne jucam? Chiar si mie imi vine greu uneori sa-mi las masca de ‘trebuie sa’ deoparte si sa ma bucur de ce imi vine prin cap. De  idei noi, de vise, de zambet, de spontaneitate. Sa nu-mi fie teama sa spun. Sunt o gramada de oameni care atunci cand incearca sa se joace cu un copil au impresia ca sunt ridicoli… E  pacat…

In fine, am sa continui sa postez, dar probabil ca nu voi scrie doar despre copilarii si amintiri. Voi scrie si despre impresii de acum, care ma fac sau m-au facut sa simt ’substanta’…

Nu-nu (spus in foarte multe variante)-nu

He-da

Gaga -porc

Gaua-porc mare

Ga (si un sunet mai greu de scris) -porc mic

Gaga Toto-porcul maro

Pa-pinguin

Baba-catel

Mmmm-elefantul

oh-oh-maimuta

Baua-catel mare

Pepe -puiul

Piua-gaina sau puiul mare

Tup-tup-iepurele

Aie-eu, tu, el, ea

Tica sau varianta ica- aici, acolo

Sunetul de inghitit apa -apa

Sunetul de sorbit lichide-lapte

Niam-niam-ceva bun

Pa-pa-mancare (asta este uzual)

Tiii-tiii sau tee-teee -pipi

A (strigat tare) -mama, tata sau cine este in preajma

Uta (spus in coltul gurii)- leagan sau orice se leagana

O intrebare de care, intamplarea face, sa-mi amintesc… Eram in vizita la niste prieteni de familie, tocmai ce intrasem pe usa si, in lumina galbena de bucatarie, am vazut-o pe dna. Nela cosand un tiv la un palton rosu. Eu, ca sa fiu politicoasa, am incercat sa vorbesc cu Dvs., dar din pacate nu prea mi-a iesit, avand in vedere ca aveam cred ca vreo 3 ani si tocmai ce imi doream foarte tare sa ma catar pe cuierul ce imi statea in fata.

Bineinteles ca toata lumea s-a distrat pe seama vorbelor mele si, mai mult decat atat, acum dupa mai mult de 20 de ani, ori de cate ori ma intalnesc cu dna. Nela sau cu sotul ei, niste oameni extraordinari, isi aduc si imi aduc aminte aceste cuvinte.

Nu stiu cum sa spun ca timpul meu sta pe loc. Atunci cand vreau eu.  Cred  ca oricine poate face asta. Imagineaza-ti ca stai undeva si astepti pe cineva. Nu ai nimic de citit, nu ai telefon si nici altceva de facut, decat sa astepti.   Ai timp suficient (pentru ca oricum nu este nimic altceva de facut in jur) sa te uiti daca frunzele din copacul din fata ta sunt verzi, sa vezi  pisica alba cu dungi gri ce se strecoara pe sub o masina, sa simti caldura de afara, sa simti ca te dor picioarele. Timpul parca s-a oprit, iar obiectele din jurul nostru iau forme fantastice, este imposibil sa nu le observi. Detaliile conteaza. Si, de cate ori ne uitam la ceas, ne pare ca linia minutelor se misca foarte greu.

Tot asa poti face ca timpul sa stea, atunci cand esti cu copilul tau. Sa nu vorbesti la telefon cu prietenii, sa nu incerci sa gasesti o solutie pentru problemele de la serviciu sau sa-ti cumperi un ziar sau o revista pe care sa o rasfoiesti in fuga. Daca timpul tau este dedicat copilului tau si doar lui, atunci se va opri, atat cat vrei tu, iar copilul tau si bucuria lui vor lua forme fantastice pe care este imposibil sa nu le observi.

O lume colorata imi doresc de cand eram copil. Desi sunt printesa de mica, nu am avut norocul ca familia mea sa fie foarte bogata, sa avem, ca majoritatea caselor regale, tot felul de servitori si bijuterii. Eu eram invatata cu cateva rochite de sacrificiu pentru joaca si, eventual, una sau doua mai bune, de purtat la ocazii. Imi amintesc ca, la un moment dat, am avut o rochita roz cu margini albe, atat la maneci, ca si la fusta. Imi placea destul de tare cat sa vreau sa o port mai tot timpul, insa, dorinta mea era sa am o rochita foarte colorata, care sa se invarteasca. Probabil ca ma numaram printre cele 99% de fetite si printese care-si doreau, si unele, mai norocoase, aveau, astfel de rochite. Imi placea tot ce era colorat, aveam o deosebita placere sa scotocesc prin sertare dupa nasturi, resturi de ate si margele, ochelari de soare vechi, chei si tot felul de ‘bunatati’, care mai de care mai sclipicioase.

Lucrurile acestea nu s-au schimbat, fetita din mine iese la iveala ori de cate ori vede seturi de carioci sau creioane colorate, margele si tot felul de materiale sau obiecte colorate. Mi le-as lua pe toate, doar sa le privesc… sa nu mai spun ca inca sunt in cautarea rochitei si ca inca scotocesc prin sertarele din castel.