TaramulCopilariei

Primul meu workshop de scris povesti cu copii. Workshop-ul are loc in cadrul atelierelor pentru pitici organizate de Kihi-Kiha.

Detalii aici http://www.kihi-kiha-and-co.ro/

Iata prima poveste compusa impreuna cu copiii.

In poveste sunt mici detalii care tin de preferintele si personalitatea fiecarui copil autor.  Au fost 5 copii, dar doar 3 au vrut sa fie in poveste:)

Într-o dimineaţă, pe o vreme de vară călduroasă, într-un peisaj cu mult sclipici de nisip şi scoici, cu portocaliu de apus şi alb spumos de val de mare, trei fete cucuiete erau plecate într-o vacanţă, împreună cu toţi prietenii lor.  Locuinţa lor temporară era un castel cu turnuri de fildeş roz, cu multe încăperi, care mai de care mai colorate, mai mari şi mai misterioase.

Aşadar, Cati, Ioana şi Aida, că acestea erau numele fetiţelor, se treziră în acea dimineaţă deranjate de nişte suspine.

-Off, of, of, ce mă fac…. Of, vai, of!  si tot aşa…

-Ce se aude? întrebă Cati

-Şi de unde? spuseră celelalte două bosumflate că au fost trezite din somn.

Căutară  prin cameră, dar nu văzură pe nimeni. Într-un târziu, Aida zări ceva mic şi colorat aproape de papucul ei de casă, turcoaz.

-Aici, veniţi aici!

Impresionată de ceea ce vedea, Cati spuse:

-Tu cine esti şi de ce plângi? Ce s-a întâmplat? Te putem ajuta cu ceva?

-Sper că da, că de aia am venit la voi. Am auzit că sunteţi nişte fetiţe foarte isteţe şi că le cunoaşteţi şi pe Sabina şi pe Ana Maria. Am auzit că toate cinci sunteţi foarte descurcăreţe.

-Clar că suntem, dar spune-ne mai repede ce s-a întâmplat, nu ne mai fierbe, se agită Ioana.

-Ei bine, eu sunt Zâna Fluturilor ÅŸi s-a întâmplat o mare nenorocire în Å£inutul nostru. Zâna ÃŽntunericului s-a supărat pe fluturii mei că nu au vrut să treacă ÅŸi pe la ea prin Å£inut ÅŸi ne-a lăsat întreg tărâmul pe întuneric…Nu ÅŸtiu acum ce să fac… Åži e foarte grav pentru că toate florile au început să se ofilească…trandafirii, narcisele, lalelele…

-Şi ghioceii? întrebă Aida îngrijorată, deoarece ghioceii erau florile ei preferate.

-Da, în primul rând ei ÅŸi pomii ÅŸi iarba, au dispărut până ÅŸi luna ÅŸi stelele ÅŸi curcubeul… totul este foarte urât ÅŸi rece ÅŸi mă tem pentru fluturii mei….adăuga Zâna stergându-ÅŸi nasul de colÅ£ul pijamalelor lui Cati. Ce ziceÅ£i, mă ajutaÅ£i?

Fetele încă nu-şi reveniseră din somn şi din mirare, aşa că le luă ceva timp până să se hotărască ce să facă.

-Dacă ar fi fost şi Sabina şi Ana Maria cu noi, cu siguranţă ne-ar fi ajutat şi am fi găsit o soluţie mai repede, gândi cu voce tare Aida.

-Ştiu ce putem face! o întrerupse Ioana. Hai să ne chemăm ajutoarele! Nici nu apucă să termine bine că micii lor prieteni, ajutoarele lor de încredere, începură să apară.

-Ce ss-a întâmplat aaici? întrebă Bugs Bunny molfăind un morcov.

Nu-i răspunse nimeni, pentru că atât fetele, cât şi Zâna Fluturilor nu ştiau pe unde să se ferească din drumul pisicii Mieunica, o pisica albă cu pete maro care, mai în joacă, mai în serios, îl alerga pe Chiţăilă.

-Ia potoliţi-vă, mormăi Mormăilă, somnoros, îmbrăcat într-o pijama portocalie cu steluţe verzi. Fluturii au o problemă mare şi noi trebuie neapărat să-i ajutăm. Lumea nu poate exista fără fluturi.

În toată nebunia interveni şi Peticel, prietenul Sabinei, un căteluş alb cu pete maro, care o trase pe Mieunica de coadă până aceasta se linişti.

-Şi ce e de făcut? întrebară în cor cei trei iepuraşi pufoşi trimişi de Ana Maria. Ea nu era de faţă, dar ajutoarele ei, da.

-Aam oo idee! sări Bugs Bunny, care până atunci fusese prins într-o dispută cu morcovul său, care se dovedi a fi unul vorbitor. Cel mai bine ar fi să mergem în Ţinutul  Soarelui şi al Luminii să aducem cât mai multă lumină.

-Da, da, aprobară fetele, cât mai repede să ne luăm cu noi găletuşele de nisip, să avem în ce să o aducem.

-Eeeu amm oo oală…spuse Bugs Bunny, putin bâlbâit.

 -Åži eu un polonic…ÅŸi eu un coÅŸ…adaugară Chiţăilă ÅŸi Peticel.

 -Bine, luaţi fiecare ce aveţi, spuse Cati, împăciutoare.

Până ce toţi cei adunaţi în sufrageria castelului de petrecut vacanţa la mare reuşiră să se organizeze, Chiţăilă dădu o fugă până la munte, la licurici, să se informeze cu exactitate unde era Ţinutul Soarelui şi al Luminii.

Fiecare ştia foarte bine ce avea de făcut. Mormăilă şi cei trei iepuri pufoşi aveau sarcina să aducă înapoi luna si stelele, Zâna Flutrilor îşi chemă prietena cea mai bună, Zâna Baloanelor sub formă de inimă ca să-i ajute cu transportul, iar fetele sortau vasele, sacii, polonicele şi coşurile de adus lumina.

Prinşi de milioanele de baloane sub formă de inimă, în toate culorile lumii, prietenii ajunseră la destinaţie fără nici o problemă. Bugs Bunny, mai neatent, certându-se din nou cu morcovul său, era cât pe ce să cadă, dar fu salvat la timp de Peticel. O dată ajunşi acolo, treaba merse foarte repede, mai ales că au fost ajutaţi de miile de fluturi chemaţi de zâna lor şi de o suită întreagă de alte zâne, în rochii de voal acoperite cu petale şi pietre nestemate.

ÃŽn tot acest timp, Mormăilă, împreună cu cei trei iepuri, se îndeletniceau cu pescuitul… ÅŸi nu de peÅŸti, deÅŸi se aflau la mare, ci de …stele ÅŸi de lună. Luna parea a fi de brânză, cu aspectul ei neregulat, iar stelele, din vată de zahăr. Cu multa răbdare, cei trei reuÅŸiră să-ÅŸi ducă la bun sfârÅŸit misiunea, iar podoabele cerului erau acum la locul lor în Å¢inutul Fluturilor.

Fluturii aveau acum din nou lumină, iar Å£ara lor deveni din nou verde şi colorată, aÅŸa cum, de altfel, trebuia să fie. Toată lumea era fericită, veselă, iar Zâna Fluturilor Å£inu să-i răsplătească, aÅŸa  cum se cuvenea, pe toÅ£i cei care au ajutat-o, organizând o mare petrecere la care au mâncat, au dansat ÅŸi au râs cât au putut de mult. Sabina ÅŸi Ana Maria veniseră ÅŸi ele, deoarece Zâna Fluturilor voia să le mulÅ£umească ÅŸi lor pentru ajutor. Fiecare dintre cei care contribuiseră la fericirea fluturilor primeau acum câte un fluture fermecat acasă: Ana Maria primise un fluture albastru cu roÅŸu, Cati unul cu fond mov ÅŸi cerculeÅ£e roÅŸii, Ioana unul cu fond albastru-turcoaz ÅŸi pete de roÅŸu tiÅ£ian, Sabina un fluture roÅŸu cu cerculeÅ£e portocalii, iar Aida unul alb cu pete turcoaz ÅŸi roz foarte deschis. Fluturii erau fermecaÅ£i ÅŸi puteau să le îndeplinească fetelor câte o dorinţă… dar aceasta este o altă poveste…

Dupa ce au compus povestea, copiii au putut sa o ilustreze cu ajutorul fetelor de la Kihi-Kiha, in cadrul atelierelor care au urmat. 

Rezultatul a fost o carte cu o poveste unica, doar a lor, facuta de ei.

Asadar, se simtea nevoia unui review… al anului care e pe aproape sa treaca. In afara faptului ca am avut un an de c**** ,as putea sa ma laud cu urmatoarele: mi-am facut firma mea Taramul Copilariei, vand jucarii:)), am descoperit ca stiu sa scriu povesti si, prin urmare, scriu povesti personalizate (de atata ma tine:), am invatat sa lucrez in photoshop (mare realizare, pe bune), am tinut ateliere creative de modelaj (super tare, hobby-ul meu ever), am vandut paine (imi place f. tare sa vb cu oamenii, ma bucur cand revin), am reinvatat contabilitatea primara, am inceput sa conduc o alta firma… pe scurt, antreprenoriez…. Printre altele am facut si prezentat strategii de PR pt companii… sa nu uit… am incercat sa organizez un eveniment de creatie pentru copii, cu multe ateliere care se desfasoara in paralel. Nu am renuntat la idee. Pe scurt, in 2010 am aflat o gramada despre mine. In 2011 incerc sa pun totul in practica

Miscarile rapide ale metroului ii pareau acum ca intr-un film dat pe slow motion. Avea o mare durere in stomac si o si mai mare cutie de cadouri pe care trebuia sa o care. O pregatise cu grija, de cand ii venise ideea sau, ma rog, de cand vazuse ideea la televizor intr-o reclama. A fost mai greu sa gaseasca o cutie care sa o incapa, desi slabise ceva in ultima vreme, gand care o facea sa se simta mai bine anul asta de Craciun si sa aiba curaj sa intre in magazine sa-si mai cumpere cate ceva. Ultima achizitie, o bluza cu un decolteu ceva mai adanc, dar simpla, intr-o culoarea verde oliv (culoarea ochilor lui) o avea pe ea.

De obicei, in metrou obisnuia sa studieze oamenii si sa incerce sa-si inchipuie cum erau in tineretea sau copilaria lor. Acum se gandea la ce cadou vor primi ei de Craciun. Barbatul din fata ei, cam la 40 de ani, modest, destul de plin si cu un inceput de chelie, dar cu niste maini foarte fine, imbracat cu un pulover cu imprimeuri tipatoare, probabil ca si anul acesta va primi tot un pulover… Doamna cu palton bej, legat la mijloc si cu geanta rosie, mai in varsta, dreapta si rafinata, cu o fata de fost ingeras, va primi ce? o carte? o esarfa? un parfum? Isi aminti de parfumul ei, cel mai puternic dintre cele trei pe care le detinea, aranjate frumos in dulapul din baie, pe care spera sa-l imprime cutiei.

‘Atentie se inchid usile’ Mai era putin…Oamenii se uitau ca la urs la ea si la cutia ei, cine stie ce isi inchipuiau ca duce inauntrul ei. O ambalase cu o hartie destul de simpla, asta dupa ce a cumparat vreo 2-3 feluri ca nu se putuse hotari. Cu inimioare era prea evidenta, cu braduti prea seaca, cu ingerasi, hai sa fim seriosi si tot asa. Deasupra, aproape de gaura pe care o facuse pentru cap ii pusese si o funda roz. Ca sa fie putin kinki.. ‘Oare ce o sa spuna? Poate nu e acasa.. Poate sun la usa, deschide, nu vede pe nimeni si inchide… Poate voia alt cadou… Se inchipuia chircita in cutie, transpirata toata, asteptand sa vina sa o descopere cineva… Poate moare acolo. O sa scrie in ziar a doua zi. ‘O fata a murit facandu-se cadou iubitului ei’  Zambi.

Un baiatel care nu avusese stare tot drumul si care o tot intreba pa maica-sa despre fiecare om din metrou daca el e Mosul, se holba acum la ea cu o expresie care o facea sa se simta Grinch. Ii zambi, dar degeaba. Baietelul era foarte serios si nu dadea semen ca o s-o mai slabeasca.

Metroul incetinea. Trebuia sa roage pe cineva sa o dea jos, cu tot cu cutie, tremura mai tare decat de obicei. Sa ajunga pe peron si, apoi,   se descurca ea. Isi facuse un sistem inteligent de carat, de care era mandra. Trebuise sa ia metroul pentru ca nu avea loc in niciun taxi din cauza cutiei…’Daca imi deschide altcineva usa? Poate trebuia sa sun macar, sa nu plec ca o proasta cu cutia si sa ma fac de ras.., Nu, Mosul e Mos si face surprize, nu puteam sa o stric pe a mea.. De abia astept sa vad ce o sa zica. Grabi pasul, urca scarile rulante si porni pe prima straduta la dreapta care se deschidea ca un tunel in piata. Nu era prea luminata.  ‘Cu atat mai bine isi spuse’ Era acasa, pentru ca luminile erau aprinse. Acum nu mai era loc de intoarcere. ‘Asta e , ce va fi, va fi’ isi auzea inima batand.  Apasa pe sonerie si apoi, cu un mare efort, isi trase cutia pe cap. Chircita si transpirata, nu se mai putea gandi decat la un singur lucru ‘Si mai are si un sonerie care seamana cu gongul de la teatru ‘doongg, doong..!

Era pe la 2 noaptea, cred, tocmai lasasem un pui de catel la un baietel care mi-l cerea de 3 ani insistent (nu reusisem sa-i indeplinesc dorinta mai devreme pentru ca avusesem niste discutii  cu familia lui) cand, urcat pe acoperisul casei (vai de capul meu, nu stiu cum mai reusesc cu burta asta mare…) il vad pe baietel in spatele meu. Mi-a inghetat inima in mine.

-Ce faci aici? il intreb in soapta.

-Mosule, vreau sa te mai rog ceva…

-Pentru la anu’?

-Nu pentru acum.

-Dar ce s-a intamplat?

-Poti sa mai iei cu tine? Trebuie sa duc un cadou la cineva.

-La cine puiule? Las’ ca ma ocup eu.

-Nuuuu, e personal.

Personal, nepersonal, trebuia sa fac ceva ca intepenisem tinandu-ne de horn.

-Hai sa te urci in sanie, sa ne dam jos de aici si mai vedem.

Mi-am fluierat renii, care s-au insirat exemplar in fata mea si zic asta, pentru ca nu asa procedam de obicei, dar acum trebuia sa dam bine in fata baietelului

-Cum te cheama?

-Mihai. Si vreau sa duc un cadou la o adresa.

-Da, mi-ai mai zis asta…Spune-mi cum se numeste persoana si ne descurcam. Dau un serach in carnetelul meu si-o gasesc repede.

-Se numeste Gaga Ti, dar nu cred ca-l poti gasi in carnetel…

Deja ma gandeam ca nu o sa mai scap de Mihai toata noaptea. Nu mi-era de altceva, dar vizitele mele nocturne sunt secrete si, in plus, nu as fi vrut sa am scandal a doua zi cu parintii lui.

-Cine e Gaga Ti?

Baietelul se cam codea sa raspunda, parea ca nu stie cum sa o faca, dar in final prinse curaj si spuse repede:

-Gaga Ti este prietenul imaginar, cel mai bun prieten al prietenului meu imaginar Gaga Toto. Si Gaga Toto m-a rugat sa-i las un cadou, baietelului care il are ca prieten imaginar… E mai complicat…

-HOHOHO… Asta era problema? Eu am o gramada de prieteni imaginari! E drept ca nu-i stiu pe Gaga Ti si Gaga Toto, dar pot sa-l chem pe Bozo care ii cunoaste pe toti prietenii imaginari din lume si o sa ne ajute el. Oricum, tu trebuie sa te duci inapoi in pat. E tarziu si copiii trebuie sa doarma la ora asta. Poti sa-i spui lui Gaga Toto ca se rezolva.

Cu greu l-am convins pe pusti sa mearga inapoi la culcare… Intr-un final, mi-a lasat cadoul (tot imaginar) si am putut pleca mai departe. Nu stiu ce cadou era, dar Bozo mi- spus ca Gaga Ti a fost foarte incantat.

Zilele trecute, Mos Craciun ne-a facut o vizita pe Taramul Copilariei.  L-am tinut la un ceai cu scortisoara si o placinta cu mere si l-am rugat sa ne spuna cateva intamplari din noaptea in care imparte cadouri. Plin de viata si simpatic cum e el, ne-a facut sa radem cu hohote si lacrimi. Cateva dintre povestirile lui le veti gasi pe acest blog, urmand ca cei care doresc ca Mos Craciun sa le faca o surpriza, sa-mi scrie adresa lor postala pe cristina@taramulcopilariei.ro si sa fie trecuti in registrul de locuitori ai Taramului Copilariei.