TaramulCopilariei

Astăzi mergeam cu metroul, şi, după prostul meu obicei, acela de a fi mult prea curioasă în ceea ce priveşte colegii mei de drum, am ascultat o discuţie “romantică” a unui adolescent, îmbrăcat în trening şi adidaşi, curăţel şi aranjat, cu prietena la telefon. De data asta, nu a trebuit să mă chinui prea tare să aud, pentru că tânărul vorbea destul de tare, încât să acopere zgomotul metroului vechi. Încerc să reproduc din ce am auzit:

- Te faci că nu ştii ce zi e azi, nu? Eşti proastă sau te faci? Zi, fă, nu ştii?
O perioadă nu am mai auzit ce îi spunea băiatul iubitei sale la telefon, dar, la un moment dat, prostia devenise o certitudine în cazul fetei, pentru ca iubitul său o alinta mereu cu “fă, proasto”. Oricum, printre cuvintele ‘drăguţe’ pe care i le adresa, amorezul i-a spus la un moment dat “Aş vrea să ne vedem mâine, ce zici?” si “Azi era ziua noastră” cu ceva emoţie în glas…

Îmi părea rău că nu auzeam ce răspundea fata, oricum, după vreo 5 minute, s-a ajuns la “fă, proasto, **** gâtu’ ma-tii, sa-ţi dau ****, să-mi sugi *****, zi, vrei să ne despărţim? Spune, da sau nu?”

Ca să primească un răspuns, tânărul insista, i se închidea telefonul, iar el revenea. “Vrei să ne despărţim, da sau nu?”, iar apoi urmau câteva fraze cu cuvinte ‘drăguţe’ la adresa persoanei cu care vorbea. Nu înţelegeam, de ce nu închide el telefonul dacă tot o înjură atât, dacă tot e fata aşa de proastă? De ce trebuia să se despartă ea de el, neapărat?

După mai multe insistenţe telefonice prin care iubăreţul spera să primească un răspuns foarte clar la întrebare (deşi cred că toată lumea din vagon ştia deja răspunsul), după foarte multe înjurături şi cuvinte de ‘alint’ adresate celei pe care o iubea, într-un final, acesta renunţă să revină cu încă un telefon, stă 1 minut în care pare satisfăcut de ceea ce-i spusese fetei, dar, totodată, mirat de comportamentul ei, iar apoi începe să plângă.

Nu ştiam dacă să-mi fie milă de el, părea totuşi că o iubea şi că tocmai fusese abandonat sau să ma gândesc că a meritat-o.

Mă tot gândesc care era logica acestui tânăr… “Cu cît o înjur mai tare, cu atât mă iubeşte mai mult…”

2 Responses to “Zi, fă, proasto, vrei să ne despărţim?”