Categorii
Arhiva
Septembrie 2017
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Cauta

Archive for the ‘Povesti’ Category

Iata ultima mea poveste care mi-a pus creativitatea la incercare…
Concept Taramul Copilariei, poveste: Cristina Bîcîilă, design si ilustratii Kihi-Kiha.
A iesit un musical pentru ca destinatarul canta foarte bine la chitara :) . Nu va pot da mai multe detalii despre brief, sunt detalii personale :)

Iata cateva randuri din poveste si cateva imagini din cartea handmade.

Love is in the air
P1100546 300x225 Love is in the air   musical intr un act

“A fost odată ca niciodată, pe cea mai temută şi mai albastră mare, o corabie numită Harcea-Parcea. Corabia era la fel de temută ca şi marea pentru că era condusă de cei mai mari piraţi ai lumii, de cea mai bună trupă de mateloţi: Ştefan Strună-de-Titan (cunoscut pe unele meleaguri şi drept Căpitanul Juke) şi Tudorel-Shocatel, flăcăul lui de nădejde. Cei doi trăiau de multă vreme pe ape şi se hrăneau cu vise, muzică şi glume de tot felul. Legenda spune că ei erau chipeşi şi foarte chipeşi, aici părerile fiind împărţite. Majoritatea celor care mai vorbesc despre ei spun că Tudorel-Shocatel era cel foarte chipeş… dar să lăsăm treburile de muieri deoparte şi să trecem la lucruri serioase.
P1100548 300x225 Love is in the air   musical intr un act
Într-o zi de vară, pe când valurile îndrumau liniştite corabia către drumul ei de nicăieri, Ştefan Strună-de-Titan pregătea nişte aluat de pâine pentru mateloţii lui (am uitat să vă povestesc că acestui pirat temut îi plăcea foarte mult să facă de mâncare, de cele mai multe ori combinând condimente şi gusturi nemaiauzite cu ochi de rechin-tigru, cu tentacule de caracatiţă uriaşă, pipote de peşte din Groapa Marianelor şi aşa mai departe). În timpul ăsta, Tudorel-Shocatel se juca de-a “angry birds” cu vreo trei pescăruşi nimeriţi din greşeală pe corabie (vai de capul lor!). Când, de-odată, ce să vezi?… nu foarte departe de corabia Harcea-Parcea, o sticlă plutea pe apa liniştită, sclipind în soare.
-Şefu’, am găsit o sticlă, da’ cre’ că e fără rom, şefu’, spuse Maţe-Verzi,un matelot mai bleg, aşa.
P1100550 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100552 300x225 Love is in the air   musical intr un act
-Fără rom? Cu atât mai bine, zise bucuros Ştefan Strună-de-Titan. Lui nu-i plăcuse romul niciodată, era mai degrabă pasionat de cântece vesele, o bere (eh, pe ici, pe colo..) şi, mai ales, de desluşit misterele care uneori pluteau pe mare, fără ţintă sau “fără o strategie clară”, după cum zicea el uneori . De fapt, chiar de la combinaţia asta li se trăgea lui şi lui Tudorel-Shocatel pasiunea pentru mistere, mecanisme şi labirinturi complicate!
Probabil că şi acum vor avea de-a face cu un mister din ăsta şi de abia aşteptau să-i dea de capăt. Îl trimiseră pa Maţe-Verzi să pescuiască sticla.
- Şefu, io nu prea m-aş duce… tremura Maţe-Verzi. Dacă e vreo creatură înspăimântătoare pe-acolo, prin adâncuri, şi mă ia – haţ!- de deget când să salt sticluţa?..
- Hei, matelot! – se ridică Tudorel-Shocatel. Că doar n-oi zice că ţi-e frică! Tu nu ştii ce facem noi, mateloţii de pe Harcea-Parcea, când avem nevoie de încurajări?… (Pauză… Maţe-Verzi era varză, varză cu carne!) Păi cum, măi mateloti, cântăm un cântec de barbati! Ce zici, Căpitane Juke…aaaaa… vreau să zic Mare-Matelot Ştefan… Băgăm un AC/DC?
(AC/DC ăştia erau o adunătură haioasă de bătrâni spiriduşi, îmbrăcaţi în pantaloni scurţi, care se distrau toata ziulica scriind cântece care mai de care mai nervoase. Îi întâlniseră cei doi mateloţi ai nostri într-una dintre călătoriile lor periculoase.)
I was caught
In the middle of a railroad track (Thunder) [...of a lightning attack]
I looked round
And I knew there was no turning back (Thunder)
My mind raced
And I thought what could I do (Thunder)
And I knew
There was no help, no help from you (Thunder)
Sound of the drums
Beatin’ in my heart
The thunder of guns
Tore me apart
You’ve been – thunderstruck
Maţe-Verzi începu să ţopăie pe punte, luă undiţa dintr-o mişcare şi, cu o piruetă, săltă sticluţa misterioasă din apă.
- Ah, şefu’, să avem grijă când o deschidem, să nu fie, Doamne-fereşte, cumva “sticluţa cu otravă” (ăsta era un joc pe care-l jucau ei pe punte şi la care Maţe-Verzi pierdea mai mereu..) [...]”
P1100555 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100562 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100564 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100565 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100559 300x225 Love is in the air   musical intr un act
P1100560 300x225 Love is in the air   musical intr un act

Am revenit cu o poveste. Este o poveste care imi place foarte mult, scrisa pentru niste persoane dragi mie. Imi spuneti si voi ce credeti despre ea. Revin cu imagini

O zana adevarata

Era o seară plăcută de primăvară când Alina se aşeză în pat. Se cam foia pentru că nu-i era somn. Încerca să-şi aducă aminte un cântecel pe care îl învăţase la grădiniţă şi nu reuşea. Îi plăcea foarte mult muzica, iar de ceva vreme mergea şi la balet. Închise ochii şi se gândi că balerinele seamănă cu Tinkerbell. Oare balerinele zboară? Cine ştie, poate că, dacă ar avea aripi, ar putea, că sunt foarte uşoare…

-Hei! Hei!

Alina se uită în jurul său, dar nu reuşi să vadă cine o striga. Era cam întuneric, într-adevăr, aşa că se dădu jos din pat să aprindă lumina. Când să pună piciorul jos, auzi:

-Ai grijă, mă calci! Sunt eu, Tink, Tinkerbell.

-Tinkerbell? De ce nu luminezi?

-Off, e o poveste lungă! Am făcut o prostie, am supărat-o pe Wendy şi Zâna Zânelor m-a certat şi m-a pedepsit, dar e o poveste lungă…

-Îmi pare rău să aud. Trebuie neapărat să fii puţin mai cuminte.

-M-am înscris la şcoala de spiriduşi cuminţi, poate învăţ şi eu odată să nu mai supăr pe nimeni… În fine, nu de asta am venit, spuse Tinkerbell mai în şoaptă. Am venit să-ţi spun un secret. E timpul să-l ştii şi tu.

Vocea gravă a lui Tinkerbell o făcu pe Alina să creadă că va auzi cel mai mare secret din lume. Se urcă înapoi în pat, se cuibări cu picioarele sub ea şi cu plapuma bine trasă până la brâu o luă pe Tinkerbell în palme.

-Un secret? Îmi plac secretele foarte mult!

-Da, dar asta înseamnă să nu-l spui nimănui!

-Da, promit! spuse Alina tare, foarte încântată.

-Şşşşşşşşş! Aproape că era să ne dai de gol. Vorbeşte încet! O apostrofă Tink în şoaptă. Promiţi, promiţi? Juri pe pantofii lui Peter Pan, pe rochia Cenuşăresei de la bal şi pe părul de aur al Zânei Zânelor?

Alina stătu puţin pe gânduri pentru că nu ar fi vrut să o supere pe Zâna Zânelor, dar, în final, spuse grăbită:

-Promit, promit! Hai spune odată.

-Într-o zi, pe când o căutam pe Zâna Florilor, am auzit, întâmplător…

-Adică trăgeai cu urechea, zâmbi Alina care ştia foarte bine ce năzdrăvănii făcea Tink.

-Ei, nu trebuie să fii răutăcioasă, spuse Tinkerbell, mişcându-şi micuţul deget arătător către Alina. După cum spuneam, continuă, am auzit o discuţie între Zâna Zânelor şi spiriduşul Uităcilă. Zâna îl certa că uitase să mai sufle cu praf magic deasupra Zânelor adevărate.

 -Dar cum adică ‘Zâne adevărate’? întrebă Alina foarte mirată.

  -Păi vezi, Zânele adevărate trăiesc printre voi, pe Pământ. Noi suntem doar nişte personaje, simpatice, ce-i drept, dar noi trăim doar în poveşti şi în imaginaţia copiilor şi a oamenilor mari care ne iubesc. Zânele adevărate sunt persoanele care fac fapte bune. Uite, mama ta, Maria, este o Zâna adevărată. Asta pentru că a făcut foarte multe fapte bune, pentru că e frumoasă şi pentru că are magie. 

 -Mama mea e o Zână? Păi, unde îşi ţine bagheta şi aripile? Are magie, asta înseamnă că poate să facă vrăji? întrebă Alina uluită. Ştia că mama ei este deosebită şi o iubea cel mai mult din lume, dar chiar să fie o Zână… secretul ăsta îi întrecea toate aşteptările.

          Tink zâmbi satisfăcută de efectul pe care îl avuse asupra Alinei şi, mângâindu-şi aripile, spuse:

  -Zânele adevărate nu au nevoie de baghetă şi de aripi pentru că ele pot face ce vor în imaginaţia lor. Îşi pot îndeplini dorinţele doar crezând în ele însele. Dacă îţi doreşti foarte mult ceva şi crezi în ceea ce-ţi doreşti, atunci, cu siguranţă, dorinţa ţi se va îndeplini. Diferenţa dintre noi şi voi este că, în poveşti, dorinţele se îndeplinesc imediat, doar folosind bagheta magică, iar în viaţa reală, pot trece zile, luni sau ani, dar lucrul acesta contează mai puţin. Trebuie doar să crezi. Pe lângă asta, mama ta are şi magie. Sunt sigură că ai simţit-o şi tu…

        Alina era din ce în ce mai agitată. Se dădu jos din pat să se plimbe, avea senzaţia că-i ţiuie urechile şi că o cuprinde o uşoară căldură şi o ameţeală în tot capul. Era o emoţie pe care nu o putea controla. Era fericită, dar şi contrariată.

-Ia gândeşte-te. Nu ţi s-a întâmplat să-ţi fie rău, să fii bolnavă şi să te simţi mai bine când te ia mama ta în braţe? Sau să te loveşti, mama ta să sărute locul în care te-ai lovit şi aproape să-ţi treacă durerea? Asta e magie! Să-ţi doreşti o jucărie şi mama ta să ţi-o aducă acasă, ca şi cum   ţi-ar fi citit gândurile? Şi asta e tot magie…

Clar, Alina era fericită… Cum de nu şi-a dat seama până acum? Tink avea dreptate! Mama ei este o Zână! Şi ce frumoasă este! Zâmbea, dar, dintr-o dată, serioasă, se întoarse către Tinkerbell

-Pot să fiu şi eu o Zână adevarată?

Ca şi cum Tinkerbell ar fi aşteptat acestă întrebare, spuse:

-Bineînteles, Zânele adevărate pot avea orice vârstă. Tu eşti aleasă oricum, de asta eşti fetiţa unei Zâne adevărate. Acum  mai trebuie doar să faci foarte multe fapte bune, să crezi în tine şi în dorinţele tale şi, în niciun caz, să nu o superi pe mama ta.  În plus, eşti aşa de frumoasă!…Trebuie să fii cuminte, să mănânci, şi nu mă refer la dulciuri, să o asculţi pe mama ta şi pe bunicii tăi, să…. Tinkerbell se opri din ceea ce spunea, pentru că, de-abia acum vazu, că, preocupată fiind de sfaturile pe care i le dădea Alinei, nu observă că vorbea singură. Uşa camerei rămăsese deschisă pentru că Alina fugise la mama ei. Trebuia să o îmbrăţişeze şi să-i spună cât de mult o iubeşte!

Ultima poveste personalizata pe care a trebuit sa o scriu a avut urmatorul brief:  ”este pentru un bebelus de 3 luni pe care toata lumea il striga Nasturel, ar trebui sa fie o poveste scurta despre o aventura de-a lui Nasturel care trebuie sa stie ca nimic nu e imposibil….”

Iata ce a iesit: (bineinteles, cartea a fost ilustrata extraordinar de fetele de la Kihi-Kiha http://www.blog.kihi-kiha.com/

“- Unde eşti, Năsturel?

Nici un răspuns. ‘Of, cine ştie ce năzbâtii mai face acum de nu răspunde. La ora asta trebuia să fie deja în pat, să doarmă’, se gândea mama lui Nasturel în timp ce îl căuta.

- Năsturel, te rog să te dai jos de pe geam, ştii foarte bine că ferestrele sunt făcute să intre aer în casă, nu să ne căţăram pe ele. Mama nu era prea îngrijorată, pentru că avea încredere în Nasturel, dar, oricum, situaţia nu era prea plăcută. P1040605 300x225 Povestea lui Nasturel

Năsturel coborî de pe pervaz încercând să ascundă la spate un ditamai băţul. De câteva zile tot încerca să găsească băţul potrivit pentru a ajunge la stele. Nici cel din seara aceasta nu îl ajutase foarte mult. Cu cât încerca mai mult, cu atât părea că stelele se îndepărtează…

O dată ajuns în pat, îşi făcu planul pentru a doua zi. Ochise un copac foarte înalt lângă o clădire din apropiere şi se gândi să-l roage şi pe Tigrişor să-l ajute să se caţere. Trebuia să fie o modalitate să ajungă la stele…

- Pssst, psst….

Năsturel deschise ochii, se uită atent în jur, dar nu văzu decât o luminiţă ce se mişca agitată pe covor.

- Da, da, eu sunt! Sunt un licurici, un mesager al stelelor! Vino cu mine! P1040608 300x225 Povestea lui Nasturel

Năsturel nu stătu pe gânduri şi păşi pe scara de lumină indicată de licurici. Totul era feeric în jurul său. Scara pe care urcau era construită ca un curcubeu prin mijlocul cerului întunecat, cu luna zâmbitoare în partea dreaptă şi câteva mii de stele jucăuşe în partea stângă şi deasupra lor.P1040609 300x225 Povestea lui Nasturel

P1040610 300x225 Povestea lui NasturelDupă ce urcară 1603 trepte, în faţa lui Năsturel apăru o stea.

- Bine ai venit! Ai obosit? Ce să-i faci, nimic nu se întâmplă fără puţin efort, zâmbi steaua. Uite ce e, te-am chemat aici să-ţi spun că nu trebuie să te urci prin copaci sau pe geam ca să ajungi la noi. E foarte periculos, să ştii… La noi poţi ajunge foarte uşor, trebuie doar să crezi, să ai încredere în tine şi în ceea ce-ţi doreşti, să nu încetezi să speri. Bine, s-ar putea ca uneori să urci mai mult de 1603 trepte, dar nu contează asta, nu-i aşa?P1040615 300x225 Povestea lui Nasturel

Năsturel nici nu apucă să răspundă, că se trezi din nou în patul lui. Scara de lumină şi micul mesager dispăruseră, dar geamul deschis şi o adiere blândă de noapte îl convinseră că nu a visat… Închise ochii fericit, pentru că ştia acum că, oricând va vrea, va putea ajunge la stele, indiferent de câte trepte va trebui să urce… ”

Iata si feedback-ul primit…

“Cartea a avut foarte mare succes, a impresionat atat parintii cat si

rudele, prietenii si ceilalti invitati de la botez :) . A facut un tur pe
la toate mesele. Cu totii l-am recunoscut pe micutul Filip in poza de pe
coperta. Iar data nasterii a fost inserata atat de subtil in poveste incat
chiar si mie mi-a picat fisa fff tarziu, desi ar fi trebuit sa-mi dau
seama din prima :)
Multumesc frumos,
Inca un proiect reusit.
Raluca”P1040598 300x225 Povestea lui Nasturel

Primul meu workshop de scris povesti cu copii. Workshop-ul are loc in cadrul atelierelor pentru pitici organizate de Kihi-Kiha.

Detalii aici http://www.kihi-kiha-and-co.ro/imagini carte poveste 300x163 Povestea colorata

Iata prima poveste compusa impreuna cu copiii.

In poveste sunt mici detalii care tin de preferintele si personalitatea fiecarui copil autor.  Au fost 5 copii, dar doar 3 au vrut sa fie in poveste:)

Într-o dimineaţă, pe o vreme de vară călduroasă, într-un peisaj cu mult sclipici de nisip şi scoici, cu portocaliu de apus şi alb spumos de val de mare, trei fete cucuiete erau plecate într-o vacanţă, împreună cu toţi prietenii lor.  Locuinţa lor temporară era un castel cu turnuri de fildeş roz, cu multe încăperi, care mai de care mai colorate, mai mari şi mai misterioase.

Aşadar, Cati, Ioana şi Aida, că acestea erau numele fetiţelor, se treziră în acea dimineaţă deranjate de nişte suspine.

-Off, of, of, ce mă fac…. Of, vai, of!  si tot aşa…

-Ce se aude? întrebă Cati

-Şi de unde? spuseră celelalte două bosumflate că au fost trezite din somn.

Căutară  prin cameră, dar nu văzură pe nimeni. Într-un târziu, Aida zări ceva mic şi colorat aproape de papucul ei de casă, turcoaz.

-Aici, veniţi aici!

Impresionată de ceea ce vedea, Cati spuse:

-Tu cine esti şi de ce plângi? Ce s-a întâmplat? Te putem ajuta cu ceva?

-Sper că da, că de aia am venit la voi. Am auzit că sunteţi nişte fetiţe foarte isteţe şi că le cunoaşteţi şi pe Sabina şi pe Ana Maria. Am auzit că toate cinci sunteţi foarte descurcăreţe.

-Clar că suntem, dar spune-ne mai repede ce s-a întâmplat, nu ne mai fierbe, se agită Ioana.

-Ei bine, eu sunt Zâna Fluturilor şi s-a întâmplat o mare nenorocire în ţinutul nostru. Zâna Întunericului s-a supărat pe fluturii mei că nu au vrut să treacă şi pe la ea prin ţinut şi ne-a lăsat întreg tărâmul pe întuneric…Nu ştiu acum ce să fac… Şi e foarte grav pentru că toate florile au început să se ofilească…trandafirii, narcisele, lalelele…

-Şi ghioceii? întrebă Aida îngrijorată, deoarece ghioceii erau florile ei preferate.

-Da, în primul rând ei şi pomii şi iarba, au dispărut până şi luna şi stelele şi curcubeul… totul este foarte urât şi rece şi mă tem pentru fluturii mei….adăuga Zâna stergându-şi nasul de colţul pijamalelor lui Cati. Ce ziceţi, mă ajutaţi?

Fetele încă nu-şi reveniseră din somn şi din mirare, aşa că le luă ceva timp până să se hotărască ce să facă.

-Dacă ar fi fost şi Sabina şi Ana Maria cu noi, cu siguranţă ne-ar fi ajutat şi am fi găsit o soluţie mai repede, gândi cu voce tare Aida.

-Ştiu ce putem face! o întrerupse Ioana. Hai să ne chemăm ajutoarele! Nici nu apucă să termine bine că micii lor prieteni, ajutoarele lor de încredere, începură să apară.

-Ce ss-a întâmplat aaici? întrebă Bugs Bunny molfăind un morcov.

Nu-i răspunse nimeni, pentru că atât fetele, cât şi Zâna Fluturilor nu ştiau pe unde să se ferească din drumul pisicii Mieunica, o pisica albă cu pete maro care, mai în joacă, mai în serios, îl alerga pe Chiţăilă.

-Ia potoliţi-vă, mormăi Mormăilă, somnoros, îmbrăcat într-o pijama portocalie cu steluţe verzi. Fluturii au o problemă mare şi noi trebuie neapărat să-i ajutăm. Lumea nu poate exista fără fluturi.

În toată nebunia interveni şi Peticel, prietenul Sabinei, un căteluş alb cu pete maro, care o trase pe Mieunica de coadă până aceasta se linişti.

-Şi ce e de făcut? întrebară în cor cei trei iepuraşi pufoşi trimişi de Ana Maria. Ea nu era de faţă, dar ajutoarele ei, da.

-Aam oo idee! sări Bugs Bunny, care până atunci fusese prins într-o dispută cu morcovul său, care se dovedi a fi unul vorbitor. Cel mai bine ar fi să mergem în Ţinutul  Soarelui şi al Luminii să aducem cât mai multă lumină.

-Da, da, aprobară fetele, cât mai repede să ne luăm cu noi găletuşele de nisip, să avem în ce să o aducem.

-Eeeu amm oo oală…spuse Bugs Bunny, putin bâlbâit.

 -Şi eu un polonic…şi eu un coş…adaugară Chiţăilă şi Peticel.

 -Bine, luaţi fiecare ce aveţi, spuse Cati, împăciutoare.

Până ce toţi cei adunaţi în sufrageria castelului de petrecut vacanţa la mare reuşiră să se organizeze, Chiţăilă dădu o fugă până la munte, la licurici, să se informeze cu exactitate unde era Ţinutul Soarelui şi al Luminii.

Fiecare ştia foarte bine ce avea de făcut. Mormăilă şi cei trei iepuri pufoşi aveau sarcina să aducă înapoi luna si stelele, Zâna Flutrilor îşi chemă prietena cea mai bună, Zâna Baloanelor sub formă de inimă ca să-i ajute cu transportul, iar fetele sortau vasele, sacii, polonicele şi coşurile de adus lumina.

Prinşi de milioanele de baloane sub formă de inimă, în toate culorile lumii, prietenii ajunseră la destinaţie fără nici o problemă. Bugs Bunny, mai neatent, certându-se din nou cu morcovul său, era cât pe ce să cadă, dar fu salvat la timp de Peticel. O dată ajunşi acolo, treaba merse foarte repede, mai ales că au fost ajutaţi de miile de fluturi chemaţi de zâna lor şi de o suită întreagă de alte zâne, în rochii de voal acoperite cu petale şi pietre nestemate.

În tot acest timp, Mormăilă, împreună cu cei trei iepuri, se îndeletniceau cu pescuitul… şi nu de peşti, deşi se aflau la mare, ci de …stele şi de lună. Luna parea a fi de brânză, cu aspectul ei neregulat, iar stelele, din vată de zahăr. Cu multa răbdare, cei trei reuşiră să-şi ducă la bun sfârşit misiunea, iar podoabele cerului erau acum la locul lor în Ţinutul Fluturilor.

Fluturii aveau acum din nou lumină, iar ţara lor deveni din nou verde şi colorată, aşa cum, de altfel, trebuia să fie. Toată lumea era fericită, veselă, iar Zâna Fluturilor ţinu să-i răsplătească, aşa  cum se cuvenea, pe toţi cei care au ajutat-o, organizând o mare petrecere la care au mâncat, au dansat şi au râs cât au putut de mult. Sabina şi Ana Maria veniseră şi ele, deoarece Zâna Fluturilor voia să le mulţumească şi lor pentru ajutor. Fiecare dintre cei care contribuiseră la fericirea fluturilor primeau acum câte un fluture fermecat acasă: Ana Maria primise un fluture albastru cu roşu, Cati unul cu fond mov şi cerculeţe roşii, Ioana unul cu fond albastru-turcoaz şi pete de roşu tiţian, Sabina un fluture roşu cu cerculeţe portocalii, iar Aida unul alb cu pete turcoaz şi roz foarte deschis. Fluturii erau fermecaţi şi puteau să le îndeplinească fetelor câte o dorinţă… dar aceasta este o altă poveste…imagini prima poveste 300x168 Povestea colorata

Dupa ce au compus povestea, copiii au putut sa o ilustreze cu ajutorul fetelor de la Kihi-Kiha, in cadrul atelierelor care au urmat. 

Rezultatul a fost o carte cu o poveste unica, doar a lor, facuta de ei.

mata cadou All I want for Christmas is you...

Miscarile rapide ale metroului ii pareau acum ca intr-un film dat pe slow motion. Avea o mare durere in stomac si o si mai mare cutie de cadouri pe care trebuia sa o care. O pregatise cu grija, de cand ii venise ideea sau, ma rog, de cand vazuse ideea la televizor intr-o reclama. A fost mai greu sa gaseasca o cutie care sa o incapa, desi slabise ceva in ultima vreme, gand care o facea sa se simta mai bine anul asta de Craciun si sa aiba curaj sa intre in magazine sa-si mai cumpere cate ceva. Ultima achizitie, o bluza cu un decolteu ceva mai adanc, dar simpla, intr-o culoarea verde oliv (culoarea ochilor lui) o avea pe ea.

De obicei, in metrou obisnuia sa studieze oamenii si sa incerce sa-si inchipuie cum erau in tineretea sau copilaria lor. Acum se gandea la ce cadou vor primi ei de Craciun. Barbatul din fata ei, cam la 40 de ani, modest, destul de plin si cu un inceput de chelie, dar cu niste maini foarte fine, imbracat cu un pulover cu imprimeuri tipatoare, probabil ca si anul acesta va primi tot un pulover… Doamna cu palton bej, legat la mijloc si cu geanta rosie, mai in varsta, dreapta si rafinata, cu o fata de fost ingeras, va primi ce? o carte? o esarfa? un parfum? Isi aminti de parfumul ei, cel mai puternic dintre cele trei pe care le detinea, aranjate frumos in dulapul din baie, pe care spera sa-l imprime cutiei.

‘Atentie se inchid usile’ Mai era putin…Oamenii se uitau ca la urs la ea si la cutia ei, cine stie ce isi inchipuiau ca duce inauntrul ei. O ambalase cu o hartie destul de simpla, asta dupa ce a cumparat vreo 2-3 feluri ca nu se putuse hotari. Cu inimioare era prea evidenta, cu braduti prea seaca, cu ingerasi, hai sa fim seriosi si tot asa. Deasupra, aproape de gaura pe care o facuse pentru cap ii pusese si o funda roz. Ca sa fie putin kinki.. ‘Oare ce o sa spuna? Poate nu e acasa.. Poate sun la usa, deschide, nu vede pe nimeni si inchide… Poate voia alt cadou… Se inchipuia chircita in cutie, transpirata toata, asteptand sa vina sa o descopere cineva… Poate moare acolo. O sa scrie in ziar a doua zi. ‘O fata a murit facandu-se cadou iubitului ei’  Zambi.

Un baiatel care nu avusese stare tot drumul si care o tot intreba pa maica-sa despre fiecare om din metrou daca el e Mosul, se holba acum la ea cu o expresie care o facea sa se simta Grinch. Ii zambi, dar degeaba. Baietelul era foarte serios si nu dadea semen ca o s-o mai slabeasca.

Metroul incetinea. Trebuia sa roage pe cineva sa o dea jos, cu tot cu cutie, tremura mai tare decat de obicei. Sa ajunga pe peron si, apoi,   se descurca ea. Isi facuse un sistem inteligent de carat, de care era mandra. Trebuise sa ia metroul pentru ca nu avea loc in niciun taxi din cauza cutiei…’Daca imi deschide altcineva usa? Poate trebuia sa sun macar, sa nu plec ca o proasta cu cutia si sa ma fac de ras.., Nu, Mosul e Mos si face surprize, nu puteam sa o stric pe a mea.. De abia astept sa vad ce o sa zica. Grabi pasul, urca scarile rulante si porni pe prima straduta la dreapta care se deschidea ca un tunel in piata. Nu era prea luminata.  ‘Cu atat mai bine isi spuse’ Era acasa, pentru ca luminile erau aprinse. Acum nu mai era loc de intoarcere. ‘Asta e , ce va fi, va fi’ isi auzea inima batand.  Apasa pe sonerie si apoi, cu un mare efort, isi trase cutia pe cap. Chircita si transpirata, nu se mai putea gandi decat la un singur lucru ‘Si mai are si un sonerie care seamana cu gongul de la teatru ‘doongg, doong..!