TaramulCopilariei

Miscarile rapide ale metroului ii pareau acum ca intr-un film dat pe slow motion. Avea o mare durere in stomac si o si mai mare cutie de cadouri pe care trebuia sa o care. O pregatise cu grija, de cand ii venise ideea sau, ma rog, de cand vazuse ideea la televizor intr-o reclama. A fost mai greu sa gaseasca o cutie care sa o incapa, desi slabise ceva in ultima vreme, gand care o facea sa se simta mai bine anul asta de Craciun si sa aiba curaj sa intre in magazine sa-si mai cumpere cate ceva. Ultima achizitie, o bluza cu un decolteu ceva mai adanc, dar simpla, intr-o culoarea verde oliv (culoarea ochilor lui) o avea pe ea.

De obicei, in metrou obisnuia sa studieze oamenii si sa incerce sa-si inchipuie cum erau in tineretea sau copilaria lor. Acum se gandea la ce cadou vor primi ei de Craciun. Barbatul din fata ei, cam la 40 de ani, modest, destul de plin si cu un inceput de chelie, dar cu niste maini foarte fine, imbracat cu un pulover cu imprimeuri tipatoare, probabil ca si anul acesta va primi tot un pulover… Doamna cu palton bej, legat la mijloc si cu geanta rosie, mai in varsta, dreapta si rafinata, cu o fata de fost ingeras, va primi ce? o carte? o esarfa? un parfum? Isi aminti de parfumul ei, cel mai puternic dintre cele trei pe care le detinea, aranjate frumos in dulapul din baie, pe care spera sa-l imprime cutiei.

‘Atentie se inchid usile’ Mai era putin…Oamenii se uitau ca la urs la ea si la cutia ei, cine stie ce isi inchipuiau ca duce inauntrul ei. O ambalase cu o hartie destul de simpla, asta dupa ce a cumparat vreo 2-3 feluri ca nu se putuse hotari. Cu inimioare era prea evidenta, cu braduti prea seaca, cu ingerasi, hai sa fim seriosi si tot asa. Deasupra, aproape de gaura pe care o facuse pentru cap ii pusese si o funda roz. Ca sa fie putin kinki.. ‘Oare ce o sa spuna? Poate nu e acasa.. Poate sun la usa, deschide, nu vede pe nimeni si inchide… Poate voia alt cadou… Se inchipuia chircita in cutie, transpirata toata, asteptand sa vina sa o descopere cineva… Poate moare acolo. O sa scrie in ziar a doua zi. ‘O fata a murit facandu-se cadou iubitului ei’  Zambi.

Un baiatel care nu avusese stare tot drumul si care o tot intreba pa maica-sa despre fiecare om din metrou daca el e Mosul, se holba acum la ea cu o expresie care o facea sa se simta Grinch. Ii zambi, dar degeaba. Baietelul era foarte serios si nu dadea semen ca o s-o mai slabeasca.

Metroul incetinea. Trebuia sa roage pe cineva sa o dea jos, cu tot cu cutie, tremura mai tare decat de obicei. Sa ajunga pe peron si, apoi,   se descurca ea. Isi facuse un sistem inteligent de carat, de care era mandra. Trebuise sa ia metroul pentru ca nu avea loc in niciun taxi din cauza cutiei…’Daca imi deschide altcineva usa? Poate trebuia sa sun macar, sa nu plec ca o proasta cu cutia si sa ma fac de ras.., Nu, Mosul e Mos si face surprize, nu puteam sa o stric pe a mea.. De abia astept sa vad ce o sa zica. Grabi pasul, urca scarile rulante si porni pe prima straduta la dreapta care se deschidea ca un tunel in piata. Nu era prea luminata.  ‘Cu atat mai bine isi spuse’ Era acasa, pentru ca luminile erau aprinse. Acum nu mai era loc de intoarcere. ‘Asta e , ce va fi, va fi’ isi auzea inima batand.  Apasa pe sonerie si apoi, cu un mare efort, isi trase cutia pe cap. Chircita si transpirata, nu se mai putea gandi decat la un singur lucru ‘Si mai are si un sonerie care seamana cu gongul de la teatru ‘doongg, doong..!