TaramulCopilariei

Posts Tagged ‘Taramul copilariei’

Una dintre preocupările adulţilor, mai ales a părinţilor, este cum să-şi crească şi cum să-şi educe copiii, ce e bine să-i înveţe, cum şi în ce fel. Suntem atât de preocupaţi de aceste lucruri, încât, de cele mai multe ori, uităm că şi noi putem învăţa de la copiii noştri şi că job-ul de părinte presupune o oportunitate foarte mare de dezvoltare personală.

“Un copil poate să înveţe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stai locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.” Paulo Coelho
Una dintre preocupările adulţilor, mai ales ale părinţilor, este cum să-şi crească şi cum să-şi educe copiii, ce e bine să-i înveţe, cum şi în ce fel. Suntem atât de preocupaţi de aceste lucruri, încât, de cele mai multe ori, uităm că şi noi putem învăţa de la copiii noştri şi că job-ul de părinte presupune o foarte mare oportunitate de dezvoltare personală.
Ce ne învaţă copiii:
1. Răbdare
Copiii ne învaţă să avem răbdare. Pentru ei timpul se scurge diferit, mai încet, are alte dimensiuni. Şi pentru noi era la fel, în copilărie, dar am uitat. Pentru că timpul lor este altfel şi priorităţile lor sunt altele, cum ar fi: momentele petrecute alături de noi, joaca preferată, momentele de distracţie şi bucurie. Nu are sens să enumăr priorităţile noastre, ale adulţilor.

2. Negocierea
Copiii ştiu foarte bine ce îşi doresc şi de aceea sunt şi foarte buni negociatori. Au această abilitate din naştere şi se folosesc de ea fără să-şi pună mari probleme de target şi strategii. O fac intuitiv, cunoscându-şi însă foarte bine atuurile şi o fac foarte bine.

3. Abilităţile de influenţare
Îmi place să glumesc şi să spun că oricâte training-uri de ‘influencing skills’ aş fi făcut, tot nu m-ar fi ajutat aşa cum o fac copiii mei. Poveştile, spontaneitatea, creativitatea, zâmbetul ajută cel mai mult în situaţiile în care trebuie să schimb un ‘nu vreau’ în ‘vreau’.

4. Spontaneitate
Copiii gândesc liber, nu sunt încorsetati de interdicţii şi reguli sociale. Şi noi, adulţii, suntem spontani, unii mai mult, alţii mai puţin… Cred că ţine foarte mult de cât de mult ne permitem să glumim cu noi, de imaginaţia noastră, de cât de în serios ne luăm şi de cât de mult ne mai permitem să fim liberi.

5. Să ne jucăm sau, ca să se înţeleagă mai bine, să fim jucăuşi
Joaca dezvoltă creativitatea, imaginaţia, inteligenţa, simţul umorului, perseverenţa, ne binedispune.

6. Să fim curioşi, să vrem să învăţăm
Se spune că omul cât trăieşte învaţă. Eu aş spune că omul cât trăieşte află multe informaţii. Autosuficienţa, lipsa timpului, comoditatea, rigiditatea sunt doar câteva lucruri care ne împidică să fim la fel de deschişi către noutate, schimbare, cunoaştere, iar curiozitatea este , în multe cazuri, considerată o impoliteţe.

7. Să râdem, să zâmbim.
Faceţi un experiment: petreceţi cinci minute în cameră cu patru copii şi petreceţi cinci minute în cameră cu patru adulţi. Din ce cameră ieşiţi mai binedispus?
Din păcate, cu toţii ne lăsăm prinşi de lumea în care trăim, de nevoia de supravieţuire, de orgolii şi uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, să vedem frumuseţea din ceea ce ne înconjoară, să inventăm lucruri, să fim spontani, să gândim liber şi să ne bucurăm de viaţă. Uităm că am făcut toate acestea, odată, când am fost copii, dar avem noroc cu copiii noştri.

Ultima poveste personalizata pe care a trebuit sa o scriu a avut urmatorul brief:  ”este pentru un bebelus de 3 luni pe care toata lumea il striga Nasturel, ar trebui sa fie o poveste scurta despre o aventura de-a lui Nasturel care trebuie sa stie ca nimic nu e imposibil….”

Iata ce a iesit: (bineinteles, cartea a fost ilustrata extraordinar de fetele de la Kihi-Kiha http://www.blog.kihi-kiha.com/

“- Unde eşti, Năsturel?

Nici un răspuns. ‘Of, cine ştie ce năzbâtii mai face acum de nu răspunde. La ora asta trebuia să fie deja în pat, să doarmă’, se gândea mama lui Nasturel în timp ce îl căuta.

- Năsturel, te rog să te dai jos de pe geam, ştii foarte bine că ferestrele sunt făcute să intre aer în casă, nu să ne căţăram pe ele. Mama nu era prea îngrijorată, pentru că avea încredere în Nasturel, dar, oricum, situaţia nu era prea plăcută.

Năsturel coborî de pe pervaz încercând să ascundă la spate un ditamai băţul. De câteva zile tot încerca să găsească băţul potrivit pentru a ajunge la stele. Nici cel din seara aceasta nu îl ajutase foarte mult. Cu cât încerca mai mult, cu atât părea că stelele se îndepărtează…

O dată ajuns în pat, îşi făcu planul pentru a doua zi. Ochise un copac foarte înalt lângă o clădire din apropiere şi se gândi să-l roage şi pe Tigrişor să-l ajute să se caţere. Trebuia să fie o modalitate să ajungă la stele…

- Pssst, psst….

Năsturel deschise ochii, se uită atent în jur, dar nu văzu decât o luminiţă ce se mişca agitată pe covor.

- Da, da, eu sunt! Sunt un licurici, un mesager al stelelor! Vino cu mine!

Năsturel nu stătu pe gânduri şi păşi pe scara de lumină indicată de licurici. Totul era feeric în jurul său. Scara pe care urcau era construită ca un curcubeu prin mijlocul cerului întunecat, cu luna zâmbitoare în partea dreaptă şi câteva mii de stele jucăuşe în partea stângă şi deasupra lor.

După ce urcară 1603 trepte, în faţa lui Năsturel apăru o stea.

- Bine ai venit! Ai obosit? Ce să-i faci, nimic nu se întâmplă fără puţin efort, zâmbi steaua. Uite ce e, te-am chemat aici să-ţi spun că nu trebuie să te urci prin copaci sau pe geam ca să ajungi la noi. E foarte periculos, să ştii… La noi poţi ajunge foarte uşor, trebuie doar să crezi, să ai încredere în tine şi în ceea ce-ţi doreşti, să nu încetezi să speri. Bine, s-ar putea ca uneori să urci mai mult de 1603 trepte, dar nu contează asta, nu-i aşa?

Năsturel nici nu apucă să răspundă, că se trezi din nou în patul lui. Scara de lumină şi micul mesager dispăruseră, dar geamul deschis şi o adiere blândă de noapte îl convinseră că nu a visat… Închise ochii fericit, pentru că ştia acum că, oricând va vrea, va putea ajunge la stele, indiferent de câte trepte va trebui să urce… ”

Iata si feedback-ul primit…

“Cartea a avut foarte mare succes, a impresionat atat parintii cat si

rudele, prietenii si ceilalti invitati de la botez . A facut un tur pe

seama din prima

Raluca”

La ce va ganditi cand trebuie sa cumparati o jucarie? Mai stiti sa va jucati?

Pentru mine este mai simplu daca o cumpar pentru copilul meu, pentru ca stiu ce-si doreste sau ce ii place sa faca, dar mi-e greu sa aleg atunci cand fac un cadou (mai ales cand nici nu prea stiu cu ce se joaca pustii de varsta respectiva). Ok, deci un criteriu pentru a alege o jucarie este ce ii place/ce i-ar placea copilului. Al doilea criteriu, sunt convinsa ca asta i se intampla oricui, este copilaria noastra cu dorintele si cu preferintele noastre de atunci. Eu am tendinta sa-i cumpar lui fiu-meu multa plastelina si culori, pentru ca mie (inca) imi place sa modelez si sa colorez. Incerc sa-i iau doar jucarii din lemn, pentru ca mie astea imi plac si stiu ca sunt de calitate. El nu are prea multe preferinte… de la capace de plastic, cutii de toate felurile, matura, mop,  bile, pana la jocuri de constructie si animalute de plus sau de plastic. Se distreaza cu orice, mai ales cu ce nu are voie:).

Cand am deschis magazinul online am incercat sa tin cont de cele de mai sus. Taramul copilariei se adreseaza adultilor, desi este un magazin de jucarii. Poate ca designul nu ajuta foarte mult la vizibilitatea produselor, dar am tinut foarte mult la atmosfera… la cum ne simtim cand vizitam site-ul, la nevoia de a retrai emotiile copilariei. Redevenind copii, ne va fi mai usor sa alegem:). Ma rog, nu despre asta voiam sa vorbesc.

Fiecare generatie are jucariile ei, noi am crescut cu foarte putine jucarii, in special de plus si de lemn, iar copiii de acum au Bakugan si Pokemon si altele pe care, trebuie sa recunosc, nu le inteleg si nu imi plac. E cam greu sa ne punem impotriva curentului – cei care au copii la scoala stiu despre ce vobesc – dar putem gasi cele mai bune variante. Asa ca, am facut o lista cu lucruri de care ar trebui sa tinem cont cand alegem o jucarie sau un joc pentru copiii nostri:

 1.   Materia prima: ca o regula generala, ar trebui preferate materialele naturale, ca lemnul de exemplu, dar si inul, bambusul, trandafirul, bumbacul. Majoritatea jucariilor de lemn sunt fabricate dintr-un lemn special, din abore de cauciuc (Plan Toys, I’m Toy etc.) care nu este supus vreunui tratament chimic si provine din copacii care nu mai produc seva de latex (copacii sunt taiati aproximativ in jurul varstei de 25 ani, iar in ultimii 3 ani de viata pamantul nu mai este fertilizat), mai usor decat lemnul traditional.

 2.   Normele de siguranta din UE. Jucariile trebuie sa aiba certificarea inscrisa la vedere, pe ambalaj. Noile norme adoptate de UE in decembrie 2008 obliga producatorii sa foloseasca doar culori si substante chimice netoxice, in timp ce valorile limita ale anumitor substante ce pot fi folosite au fost reduse. In plus, pe fiecare jucarie trebuie sa scrie varsta recomandata si faptul ca nu este potrivita copiilor sub 3 ani (acolo unde este cazul).

3.  Alte norme de bun simt (unele dintre ele fiind reglementate pe piata din USA). Jucariile de plus ar trebui sa poata fi spalate fara a fi distruse, zgomotul produs de anumite jucarii sa nu fie prea tare etc. Andrei a fugit din camera cand am pornit un elicopter pe care il primise. Facea un zgomot ingrozitor de urat si de tare. Pe langa asta, stim cu totii ca cei mici au fixuri. Iar atunci cand li se pune pata pe vreo jucarie o pot porni de cateva zeci de ori pe zi… .

 4.  Utilitatea. Copiii se joaca, dar si invata, isi dezvolta creativitatea, abilitatile. E de preferat ca fetitele sa aiba si alte jucarii in afara papusilor, iar baieteii, a masinilor. Se gasesc acum pe piata o multime de jocuri care ii ajuta pe copii sa-si coloreze sau sa-si decoreze singur jucariile preferate, sa invete sa numere, sa deseneze, sa se imbrace, cuburi sau obiecte de indemanare si precizie, puzzle-uri etc. Trebuie doar sa avem putin mai multa rabdare ca sa le alegem.

 5.  Rezistenta. O calitate necesara. Cei mici au talentul sa desfaca lucruri pe care noi nu le putem desface. Sunt foarte indemanatici Plus ca dau cu ele fara mila… Din punctul asta de vedere ador jucariile de lemn.  

6.    Complexitatea. Cu cat sunt mai simple si mai putin motorizate, vorbesc si fac mai putine lucruri gata servite copiilor, cu atat ii ajuta pe acestia mai mult sa viseze si sa-si imagineze diverse situatii. Poate va aduceti aminte ca noi ne jucam foarte mult de-a teatrul, de-a mama si tata , de-a doctorul, de-a biroul etc si improvizam foarte mult. Nu aveam bucatarii speciale, dar gaseam tot felul de capace de plastic, lingurite folosite si noroi sa facem de mancare…

 7.    Coloritul. Culorile vii ii atrag si ii binedispun pe copii. Inca de cand sunt bebelusi urmaresc cu privirea jucariile cu foarte multe culori.

 8.   Varsta copilului. Jucariile care sunt pentru varste mai mici nu ii vor stimula suficient, iar cele pentru varste mai mari ii pot frustra inutil.

 9.  Personalitatea si sexul copilului. Pentru un baietel caruia ii plac foarte mult animalele si cauia ii place sa construiasca, un cadou potrivit ar putea fi un puzzle cu animale, mai putin, poate, o masinuta cu baterii. In ceea ce priveste sexul copilului este discutabil, deoarece sunt foarte multe jucarii care se potrivesc ambelor sexe. Intr-adevar papusile sunt mai apreciate de fetite, iar masinile de baietei, dar asta nu este o regula.

Surlalune este o poveste despre o fetita care stie sa viseze, iar dorintele celor care stiu sa viseze se implinesc. Asa i s-a intamplat si ei…

Surlalune

“[...]Surlalune se născuse într-un mic orăşel cu nume de fată, susţinut pe hartă de un râu mare şi leneş.  Nu era nimic spectaculos în acest oraş, doar faptul că toţi locuitorii erau foarte buni la matematică. Le plăcea să rezolve tot felul de ecuaţii şi probleme de aritmetică sau geometrie peste tot pe unde se aflau. X-uri si Y-uri, cifre şi forme geometrice erau scrise prin tot oraşul, pe pereţii clădirilor, pe trotuare, prin autobuze, oriunde vreun tânăr entuziast sau vreu bătrân nostalgic îşi punea vreo problemă, fie  ea şi de viaţă.[...]

[...]Într-o seară, pe când dansa prin casă cu pantofiorii ei roşii, încercând să o imite pe Sylvie Guillem, Surlalune şi muzica ce i se desfăşura în minte fură întrerupte de…

-         Pss! Pss!

Surlalune se uită în stânga înspre zona din care crezu ea că se aud şoaptele, dar nu văzu pe nimeni. Se îndreptă spre draperii, să vadă dacă nu cumva se ascundea cineva pe acolo, dar, din nou, nu era nimeni. Când se întoarse însă, în faţa ei văzu o fetiţă brunetă cu un zâmbet fin, nişte ochi plăcuţi, căprui, un nas subţire, cu nări puţin mai mari decât cele care ar fi trebuit, dar frumoasă , după cum constată foarte repede Surlalune.[...]

[...]-  Je te cherche depuis longtemps, dit Juliette. Je souhaitais énormément te rencontrer et te connaître. Tu est la petite fille qui sait rêver et qui sait accomplir ses rêves.[...]”

Concept  Taramul copilariei si Kihi-Kiha

Poveste: Cristina Biciila

Design, executie, ilustratii: Kihi-Kiha