Categorii
Arhiva
Noiembrie 2017
M T W T F S S
« May    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
Cauta

Archive for the ‘Copilarii’ Category

Am ramas datoare de la postul meu ‘Adevar sau provocare’ cu un adevar din jurnalul meu… Dupa ce am cotrobait prin toata debaraua, am gasit si cutia cu jurnale, pline de praf, scrisori si tot felul de prostiute pe care le-am tinut si care acum m-au facut sa zambesc. De exemplu, am data peste o scrisorica/biletel, pe care am primit-o la receptie, la mare, pe vremea cand eram acolo cu gasca din liceu.

“Cristina,

Am fost la Bucuresti pt. VIZA si am venit la Neptun pentru tine (nu stiam ca ai pe cineva). Daca vrei sa povestim te astept astazi la ora 15:00 sau 21:00 in fata Postei. (haha, ce tare, mi-a dat alternativa, omul a fost prevazator!:))

Daca vii e bine.

Daca nu vii Adio si Fii fericita

Radu”

M-am dus, desi, intr-adevar, aveam prieten cu care m-am amuzat citind scrisoarea. Dar nu se facea sa-l las pe om cu ochii in soare chiar asa, daca venise la Neptun pt. mine:)).  Nu imi amintesc prea bine cum arata, stiu doar ca mie imi parea destul de mare (ca sa nu zic in varsta), probabil ca avea vreo 30 de ani, il cunoscusem la scoala de soferi si cred ca am vorbit de vreo 3 ori cu el, o data a venit cu mine pana acasa si probabil i-am povestit ca merg la mare…

Si acum un pasaj, din primul meu jurnal ’serios’, aveam 10 ani.

“Din nou e plictiseala. Stau si il ascult pe Chris Norman. Azi am fost la ceramica. Imi place foarte mult. Nu stiu, de la un timp, ma simt foarte rau. Tot timpul imi vine sa plang, parca imi pare rau de copilarie, desi mai sunt inca copilaroasa (aveam 10 ani!:))). Am inceput sa ma cert tot mai des cu Andra (prietena mea). Tot timpul tip la ea. Afara nu mai prea ies din cauza lui Cosmin si a lui Micu (sau Nicu, nu inteleg scrisul). De vreo cateva zile nu ma lasa in pace. (imi amintesc ca imi faceau serenade, se catarau pe geam -stateam la parter si aveam gratii- faceau tot felul de glumite cand ma vedeau si, din cauza lor, cand am fost la tomberon sa arunc gunoiul am scapat si galeata inauntru. Incercam sa-i ignor si m-am emotionat:))

Hai curaj, mai incearca cineva?

Cine a avut jurnal in copilarie/adolescenta? Sau, mai bine, cine nu a avut? Eu am inceput sa scriu intr-un carnetel pe la varsta de 10 ani, dupa modelul sora-mii, care avea jurnal,  doar ca eu notam in carnetel doar ce faceam in ziua respectiva: ‘Ne -am trezit, i-am cantat sorcova lu’ Mama Geta…” etc. Era in perioada Anului Nou. Dupa un timp mi s-a parut foarte plictisitor, nu intelegeam care e treaba cu notatul intr-un carnetel e ceea ce faceam. Mi-a trecut bineinteles, dar am reluat ceva mai tarziu, pe la vreo 12 ani. In timp m-am specializat si jurnalul meu a capatat si nume: LORELEI. In prezent, am cam 4 caiete scrise pe care  ma mai uit uneori. Ma distrez foarte tare citind ce am scris,  mi-e rusine vazandu-mi anumite ganduri pe foaie sau regasindu-mi propria-mi stupiditate/naivitate din trecut, as vrea sa schimb anumite lucruri sau pur si simplu as vrea sa mi le scot din amintiri. Tin foarte multe la caietele acestea, o singura data am facut marea prostie sa-i dau unui prieten (‘iubit’) sa citeasca ce am scris si apoi m-am simtit ingrozitor de jenata…

Cu totii cred ca avem lucruri pe care am vrea sa le povestim altora si lucruri pe care am vrea sa le ascundem vesnic. Intentia mea este  sa va provoc la dezvaluiri simpatice aici pe blog, cu citate din jurnale, bineinteles din acelea pe care simtiti ca le puteti transcrie. Va fi si un premiu, pentru postul cu cele mai multe comentarii. Premiul va fi o pictura pe sticla care va reprezenta textul cu care ati castigat.  Ce ziceti, va bagati?

Mai tarziu, cand ajung la caiete am sa postez primul fragment…

17 Draga jurnal sized 300x212 Adevar sau provocare

Ieri seara, in timpul unui maraton de vopsit parul, la mine acasa, povesteam cu fetele si ne aminteam de mancarea din copilarie (asta pentru ca ne era cam foame), salivam la o paine cu untura sau paine prajita, unsa cu usturoi si cu unt… (mi-e foame din nou, de aia insist pe subiectul asta). Ma rog, printre altele, ne-am amintit si de jocurile noastre preferate de cand eram mici. Eu ma jucam de-a biroul, impreuna cu sora-mea si vara-mea, in sufrageria matusii mele, scriam (indescifrabil pentru ca nu stiam sa scriu) o gramada de hartii, pe care i le dadeam sora-mii si vara-mea care raspundea la telefonul de trestie din coltul camerei… Toate bune si frumoase, doar ca acum, mare fiind,  m-am trezit facand acelasi lucru. De cand am intrat in lumea oamenilor mari si ‘responsabili’ m-am trezit in fata unui birou. La un moment dat, viata mea era doar in fata unui birou… eram un mic robotel.   munca la birou thumb 250 0 18 226x300 Cand eram mica, ma jucam de a biroul...  Dar nu asta vreau sa spun, nu e cazul sa-mi expun frustrarile, mai ales ca le-am mai lasat deoparte de cand am iesit din lumea mecanizata cu business plan-uri. Bine, ca tot la birou lucrez si acum, dar o fac in ritmul meu si am viata mea. Si ma gandesc acum… nu puteam sa ma joc si eu de-a nevasta vreunui bastan? femeie la plaja copy 1 300x213 Cand eram mica, ma jucam de a biroul...   Nici nu e prea greu jocul asta… in loc sa stau sa scriu ca fraiera, trebuia sa ma relaxez pe vreo canapea, sa o pun pe vara-mea sau sora-mea sa-mi faca masaj, sa zbor cu avionul spre cele mai frumoase destinatii…coltul camerei dinspre geam putea fi America Latina, un alt colt Noua Zeelanda si tot asa. Asta e… acum jocul asta nu-mi mai iese, nu de alta, dar m-am obisnuit prea tare cu scrisul si cu munca:)) Si ca sa va pun pe ganduri, una dintre cele doua prietene,  care era la mine acasa, se juca de-a creatorul de moda (sau ceva de genul asta), iar acum este designer floral, iar cealalta se juca de-a artista si ii cordoona pe ceilati copii din fata blocului. Acum este producator de stiri…Trebuie sa fiu foarte atenta cu ce se joaca fiu-meu… Mostenitor, chiar daca se joaca, nu cred ca ar avea prea multe sanse… De vazut:)

Voi de-a ce va jucati?

Intotdeauna mi-a placut sa ma plimb, sa bantui pe strazi si sa observ orice detaliu. In Sibiu, cand eram mica, nu mergeam niciodata cu masina prin oras sau cu mijloacele de transport. Masina nu aveam la dispozitie, iar autobuzele veneau din an in paste. Peste tot, mergeam pe jos, indiferent de ora. M-am obisnuit asa, iar acum, mi-e dor, uneori, sa o mai iau la picior pe strazi, chiar daca Bucurestiul, in zonele de blocuri, nu e chiar atat de interesant. Totusi, indiferent pe unde o iei, la un moment dat tot gasesti niste colturi de strada sau niste cladiri care merita vazute (imi place la nebunie cum arata Bucurestiul in lumina de toamna). Imi place foarte tare sa ma plimb seara, cand e mai racoare si nu ma deranjeaza deloc sa merg pe jos nici iarna, daca sunt bine imbracata si am incaltari comode. Imi amintesc de serile de iarna de la Sibiu cand ma intorceam acasa de pe la vreun chef, insotita de prietenul meu sau wanna be-ul meu de atunci, cand nu simteam frigul si nici distantele deloc :)

Unde voiam sa ajung, de fapt, este ca plimbarile nocturne, mai ales cele pe vreme rece,  fac geamurile  luminate ale caselor sa ma atraga foarte tare. Nu stiu de ce, dar mereu imi inchipui ca in interiorul casei trebuie sa fie foarte placut, sa fie cald, sa fie o atmosfera intima, sa fie mancare buna (?!), oamenii sa fie placuti si simpatici. De unde imi vin toate acestea? Habar n-am… Nu stau pe strazi (nu mai mult decat trebuie), nu sunt infometata (decat atunci cand ma hotarasc a mia oara sa tin vreo cura de slabire…), nu duc lipsa de prieteni sau de intimitate. Seara, as intra in orice casa care are luminile aprinse. Pentru mine, fiecare geam luminat are o poveste. Incerc sa-mi inchipui cine traieste acolo, ce se intampla dincolo de pereti…

fereste luminate 300x300 Cred ca am fost homeless intr o viata anterioara...

Poate ca lucrul acesta se leaga, intr-un fel, de atmosfera pe care o regaseam acasa, cand eram mica. Era foarte placut, cand veneam de la joaca, de afara, inghetata bocna si obosita, sa intru in casa, si apoi in bucatarie sa o regasesc pe mama facand ceva de mancare (intotdeuna mirosea foarte bine) cu geamul deschis la bucatarie (chiar daca era frig), intr-o lumina galbena, sau sa-i gasesc pe ai mei pe intuneric, in sufragerie uitandu-se la televizor sau povestind. Nu existau tensiuni, probleme, certuri sau nervi, char daca, abia cu 10 minute in urma, mama urla dupa mine pe afara ‘Copila, tu nu mai ai casa?’ Ma rog… Am inca imaginea acelei bucatarii galbene cu geamul deschis ce dadea spre negrul noptii. Poate de aceea, lucrurile inversate ma atrag atat de mult sau poate, intr-o viata anterioara am trait pe strazi si mi-am dorit intotdeauna sa fiu poftita intr-o casa…

Nu stiu in ce discutie, zilele trecute, mi-am amintit de modul in care am aflat eu despre sex cand eram copil… Pentru ca, in general, in acea vreme, acest subiect era tabu atat acasa, cat si la scoala, majoritatea dintre noi a trebuit sa ne descurcam singuri si sa aflam informatii de pe unde sau de pe la cine apucam… sex 21 150x150 Sexul prin ochii mei de copilInternet nu exista, iar cartile pe aceasta tema, la mine in casa, erau bine ascunse. Sa nu mai spun ca,  la orice scena putin mai intensa, cu doi care se pupau putin sau se pipaiau si treceau de primul rand de haine, maica-mea ne scotea si pe mine si pe sora-mea  din camera…

Sa revenim, cred ca aveam vreo 7 sau 8 ani (daca nu chiar mai multi) cand am fost profund oripilata sa aflu ca oamenii se pupa cu limba… Cahh, mi se parea extrem de scarbos si, prima tendinta, cand am aflat, a fost sa spun ca sigur aia care a spus asa ceva e o proasta si nu stie…Ma rog, in timp, am trecut peste asta si am trecut la hard staff:)) M-am apucat sa citesc o mie si una de nopti povestea oglinzii fecioarelor 452 198x300 Sexul prin ochii mei de copil‘O mie si una de nopti’, contrar sfaturilor mamei sa mai astept (?) si am descoperit, intr-una dintre povesti, un pasaj care m-a pus pe ganduri… Nu il mai stiu, dar imi amintesc foarte bine ca era ceva cu un berbec si cu coapse deschise… Bineinteles ca nu am inteles prea bine ce se intampla acolo si nici aluziile la petele de sange de pe cearceaf din alte povestiri, dar m-am dus afara cu cartea sa le impartasesc si prietenelor mele ce am invatat…

Pe de alta parte, eram mult mai mica de scoala generala cand, la bunici, in timp ce ne jucam ascunsea, cineva a avut ideea sa ne aratam unii altora sexul.  sex 271x300 Sexul prin ochii mei de copilImi amintesc ca toata lumea era imbujorata si rusinata, mai ales cei mai mari, iar unii dintre ei, chiar au facut acest lucru. Din pacate, nu imi amintesc sa fi vazut ceva… Stiu doar ca eram intr-o scara de bloc, pe intuneric si, probabil ca eu, printre cei mai mici, eram pe undeva intr-un colt, nebagata in seama:)).

Amintirile mele nu sunt intr-o ordine cronologica, pentru ca nici nu am cum sa-mi amintesc, dar sunt destul de puternice ca sa ma faca sa ma amuz astazi:))

La scoala, probabil ca prin gimnaziu, am auzit pe undeva cuvantul ‘talpa’, folosit cu conotatii sexuale. Sau, ma rog, acum ca ma gandesc, cu siguranta am auzit gresit. Cert este ca am inceput sa ma interesez ce inseamna ‘talpa’ si sa fac tot felul de presupuneri impreuna cu prietena mea cea mai buna, de genul: ‘probabil talpa inseamna atunci cand cei doi (deja stiam ce era actul sexual si cum se facea) stau foarte lipiti unul de altul, ca intr-un sandwich (imi amintesc foarte clar ca am folosit cuvantul sandwich)’ :) ) In timp, mult mai tarziu, am auzit intr-un cerc de baieti (eu, desi mult mai mica decat restul gastii, eram destul de des luata pe la chefuri sau la cabana de verii mei si de prietenii lor) cuvantul ‘laba’ . Bineinteles ca nici atunci nu am inteles nimic, dar mi-am dat seama ca ‘talpa’ era de fapt ‘laba’.

Eee, ce sa mai zic, multe cuvinte pe care le auzeam in jurul meu si-au gasit sensul destul de tarziu… De exeplu, eram micuta cand i-am spus tatalui meu ca o ‘o s-o beleasca, daca nu, nu mai stiu ce trebuia sa faca. ‘Auzisem si de cuvantul ‘curva’, dar credeam ca e o greseala de la ‘curba’. Of…

Cu siguranta, copiii din ziua de astazi nu au cum sa mai aiba astfel de indoieli sau sa nu afle lucrurile de foarte devreme. Din pacate, cei mai multi inca le afla din alte surse decat de la parinti sau de la alte persoane care stiu cum sa le explice. E pacat ca, desi acum sunt foarte multe surse de informare, majoritatea sunt folosite gresit, iar multi dintre parinti inca se feresc sa vorbeasca despre sex cu copiii lor.

sexeducation 150x150 Sexul prin ochii mei de copil

PS. Sa nu mai spun ca ’sex oral’ credeam ca e sex prin telefon:)))