Nu stiu cum sa spun ca timpul meu sta pe loc. Atunci cand vreau eu. Cred ca oricine poate face asta. Imagineaza-ti ca stai undeva si astepti pe cineva. Nu ai nimic de citit, nu ai telefon si nici altceva de facut, decat sa astepti. Ai timp suficient (pentru ca oricum nu este nimic altceva de facut in jur) sa te uiti daca frunzele din copacul din fata ta sunt verzi, sa vezi pisica alba cu dungi gri ce se strecoara pe sub o masina, sa simti caldura de afara, sa simti ca te dor picioarele. Timpul parca s-a oprit, iar obiectele din jurul nostru iau forme fantastice, este imposibil sa nu le observi. Detaliile conteaza. Si, de cate ori ne uitam la ceas, ne pare ca linia minutelor se misca foarte greu.
Tot asa poti face ca timpul sa stea, atunci cand esti cu copilul tau. Sa nu vorbesti la telefon cu prietenii, sa nu incerci sa gasesti o solutie pentru problemele de la serviciu sau sa-ti cumperi un ziar sau o revista pe care sa o rasfoiesti in fuga. Daca timpul tau este dedicat copilului tau si doar lui, atunci se va opri, atat cat vrei tu, iar copilul tau si bucuria lui vor lua forme fantastice pe care este imposibil sa nu le observi.
ma bucur ca ai scris despre asta. timpul e ce faci din el, complet de acord. am un ceas de perete care a mers bine candva (si acest bine suna intr-un fel) si care acum, daca ii pun o baterie uzata de la vreo jucarie, merge cand inainte cand inapoi. l-am numit ceasul anti stres. chiar functioneaza. cat despre timpul cu copiii, ar puea fi atat de simplu. doar ca nu e timp dedicat copilului, este tot timp dedicat tie, doar ca intru totul, nu doar fasiute decupate dintre limbile ceasului. si, din nou, ma bucur ca ai adus vorba de asta.