Nu stiu in ce discutie, zilele trecute, mi-am amintit de modul in care am aflat eu despre sex cand eram copil… Pentru ca, in general, in acea vreme, acest subiect era tabu atat acasa, cat si la scoala, majoritatea dintre noi a trebuit sa ne descurcam singuri si sa aflam informatii de pe unde sau de pe la cine apucam… Internet nu exista, iar cartile pe aceasta tema, la mine in casa, erau bine ascunse. Sa nu mai spun ca, la orice scena putin mai intensa, cu doi care se pupau putin sau se pipaiau si treceau de primul rand de haine, maica-mea ne scotea si pe mine si pe sora-mea din camera…
Sa revenim, cred ca aveam vreo 7 sau 8 ani (daca nu chiar mai multi) cand am fost profund oripilata sa aflu ca oamenii se pupa cu limba… Cahh, mi se parea extrem de scarbos si, prima tendinta, cand am aflat, a fost sa spun ca sigur aia care a spus asa ceva e o proasta si nu stie…Ma rog, in timp, am trecut peste asta si am trecut la hard staff:)) M-am apucat sa citesc ‘O mie si una de nopti’, contrar sfaturilor mamei sa mai astept (?) si am descoperit, intr-una dintre povesti, un pasaj care m-a pus pe ganduri… Nu il mai stiu, dar imi amintesc foarte bine ca era ceva cu un berbec si cu coapse deschise… Bineinteles ca nu am inteles prea bine ce se intampla acolo si nici aluziile la petele de sange de pe cearceaf din alte povestiri, dar m-am dus afara cu cartea sa le impartasesc si prietenelor mele ce am invatat…
Pe de alta parte, eram mult mai mica de scoala generala cand, la bunici, in timp ce ne jucam ascunsea, cineva a avut ideea sa ne aratam unii altora sexul. Imi amintesc ca toata lumea era imbujorata si rusinata, mai ales cei mai mari, iar unii dintre ei, chiar au facut acest lucru. Din pacate, nu imi amintesc sa fi vazut ceva… Stiu doar ca eram intr-o scara de bloc, pe intuneric si, probabil ca eu, printre cei mai mici, eram pe undeva intr-un colt, nebagata in seama:)).
Amintirile mele nu sunt intr-o ordine cronologica, pentru ca nici nu am cum sa-mi amintesc, dar sunt destul de puternice ca sa ma faca sa ma amuz astazi:))
La scoala, probabil ca prin gimnaziu, am auzit pe undeva cuvantul ‘talpa’, folosit cu conotatii sexuale. Sau, ma rog, acum ca ma gandesc, cu siguranta am auzit gresit. Cert este ca am inceput sa ma interesez ce inseamna ‘talpa’ si sa fac tot felul de presupuneri impreuna cu prietena mea cea mai buna, de genul: ‘probabil talpa inseamna atunci cand cei doi (deja stiam ce era actul sexual si cum se facea) stau foarte lipiti unul de altul, ca intr-un sandwich (imi amintesc foarte clar ca am folosit cuvantul sandwich)’ ) In timp, mult mai tarziu, am auzit intr-un cerc de baieti (eu, desi mult mai mica decat restul gastii, eram destul de des luata pe la chefuri sau la cabana de verii mei si de prietenii lor) cuvantul ‘laba’ . Bineinteles ca nici atunci nu am inteles nimic, dar mi-am dat seama ca ‘talpa’ era de fapt ‘laba’.
Eee, ce sa mai zic, multe cuvinte pe care le auzeam in jurul meu si-au gasit sensul destul de tarziu… De exeplu, eram micuta cand i-am spus tatalui meu ca o ‘o s-o beleasca, daca nu, nu mai stiu ce trebuia sa faca. ‘Auzisem si de cuvantul ‘curva’, dar credeam ca e o greseala de la ‘curba’. Of…
Cu siguranta, copiii din ziua de astazi nu au cum sa mai aiba astfel de indoieli sau sa nu afle lucrurile de foarte devreme. Din pacate, cei mai multi inca le afla din alte surse decat de la parinti sau de la alte persoane care stiu cum sa le explice. E pacat ca, desi acum sunt foarte multe surse de informare, majoritatea sunt folosite gresit, iar multi dintre parinti inca se feresc sa vorbeasca despre sex cu copiii lor.
PS. Sa nu mai spun ca ’sex oral’ credeam ca e sex prin telefon:)))