Archive for the ‘Surlalune’ Category
Surlalune este o poveste despre o fetita care stie sa viseze, iar dorintele celor care stiu sa viseze se implinesc. Asa i s-a intamplat si ei…
Surlalune
“[...]Surlalune se născuse într-un mic orăşel cu nume de fată, susţinut pe hartă de un râu mare şi leneş. Nu era nimic spectaculos în acest oraş, doar faptul că toţi locuitorii erau foarte buni la matematică. Le plăcea să rezolve tot felul de ecuaţii şi probleme de aritmetică sau geometrie peste tot pe unde se aflau. X-uri si Y-uri, cifre şi forme geometrice erau scrise prin tot oraşul, pe pereţii clădirilor, pe trotuare, prin autobuze, oriunde vreun tânăr entuziast sau vreu bătrân nostalgic îşi punea vreo problemă, fie ea şi de viaţă.[...]
[...]Într-o seară, pe când dansa prin casă cu pantofiorii ei roşii, încercând să o imite pe Sylvie Guillem, Surlalune şi muzica ce i se desfăşura în minte fură întrerupte de…
- Pss! Pss!
Surlalune se uită în stânga înspre zona din care crezu ea că se aud şoaptele, dar nu văzu pe nimeni. Se îndreptă spre draperii, să vadă dacă nu cumva se ascundea cineva pe acolo, dar, din nou, nu era nimeni. Când se întoarse însă, în faţa ei văzu o fetiţă brunetă cu un zâmbet fin, nişte ochi plăcuţi, căprui, un nas subţire, cu nări puţin mai mari decât cele care ar fi trebuit, dar frumoasă , după cum constată foarte repede Surlalune.[...]
[...]- Je te cherche depuis longtemps, dit Juliette. Je souhaitais énormément te rencontrer et te connaître. Tu est la petite fille qui sait rêver et qui sait accomplir ses rêves.[...]”
Concept Taramul copilariei si Kihi-Kiha
Poveste: Cristina Biciila
Design, executie, ilustratii: Kihi-Kiha