TaramulCopilariei

Intotdeauna mi-a placut sa ma plimb, sa bantui pe strazi si sa observ orice detaliu. In Sibiu, cand eram mica, nu mergeam niciodata cu masina prin oras sau cu mijloacele de transport. Masina nu aveam la dispozitie, iar autobuzele veneau din an in paste. Peste tot, mergeam pe jos, indiferent de ora. M-am obisnuit asa, iar acum, mi-e dor, uneori, sa o mai iau la picior pe strazi, chiar daca Bucurestiul, in zonele de blocuri, nu e chiar atat de interesant. Totusi, indiferent pe unde o iei, la un moment dat tot gasesti niste colturi de strada sau niste cladiri care merita vazute (imi place la nebunie cum arata Bucurestiul in lumina de toamna). Imi place foarte tare sa ma plimb seara, cand e mai racoare si nu ma deranjeaza deloc sa merg pe jos nici iarna, daca sunt bine imbracata si am incaltari comode. Imi amintesc de serile de iarna de la Sibiu cand ma intorceam acasa de pe la vreun chef, insotita de prietenul meu sau wanna be-ul meu de atunci, cand nu simteam frigul si nici distantele deloc

Unde voiam sa ajung, de fapt, este ca plimbarile nocturne, mai ales cele pe vreme rece,  fac geamurile  luminate ale caselor sa ma atraga foarte tare. Nu stiu de ce, dar mereu imi inchipui ca in interiorul casei trebuie sa fie foarte placut, sa fie cald, sa fie o atmosfera intima, sa fie mancare buna (?!), oamenii sa fie placuti si simpatici. De unde imi vin toate acestea? Habar n-am… Nu stau pe strazi (nu mai mult decat trebuie), nu sunt infometata (decat atunci cand ma hotarasc a mia oara sa tin vreo cura de slabire…), nu duc lipsa de prieteni sau de intimitate. Seara, as intra in orice casa care are luminile aprinse. Pentru mine, fiecare geam luminat are o poveste. Incerc sa-mi inchipui cine traieste acolo, ce se intampla dincolo de pereti…

Poate ca lucrul acesta se leaga, intr-un fel, de atmosfera pe care o regaseam acasa, cand eram mica. Era foarte placut, cand veneam de la joaca, de afara, inghetata bocna si obosita, sa intru in casa, si apoi in bucatarie sa o regasesc pe mama facand ceva de mancare (intotdeuna mirosea foarte bine) cu geamul deschis la bucatarie (chiar daca era frig), intr-o lumina galbena, sau sa-i gasesc pe ai mei pe intuneric, in sufragerie uitandu-se la televizor sau povestind. Nu existau tensiuni, probleme, certuri sau nervi, char daca, abia cu 10 minute in urma, mama urla dupa mine pe afara ‘Copila, tu nu mai ai casa?’ Ma rog… Am inca imaginea acelei bucatarii galbene cu geamul deschis ce dadea spre negrul noptii. Poate de aceea, lucrurile inversate ma atrag atat de mult sau poate, intr-o viata anterioara am trait pe strazi si mi-am dorit intotdeauna sa fiu poftita intr-o casa…