TaramulCopilariei

Archive for the ‘Impresii’ Category

Mergi pe strada intr-o caldura care te apasa, nu poti sa respiri, trotuarul se inmoaie sub tine, ai gura uscata, te simti obosita, te mai dor si picioarele … Orice sursa de apa ti se pare Paradisul, te-ai arunca in orice fantana arteziana, te-ai bucura daca te-ar stropi cineva , din greseala, cu furtunul, ca in glumele alea proaste de la TV,  te-ai balaci in Dambovita ) Cu toate astea, mergi mai departe si induri ca ‘nu se face’ sa te descalti (chiar daca te rod sandalele), sa te dezbraci (nu poti umbla in sutien), sa te uzi pe cap sau pe bluza (ca ce zice lumea?), iar de Dambovita nici nu se pune problema pentru ca este infecta.

Dar ce se poate face? O bataie cu apa, in mod organizat, la fantani la Unirea! Si culmea, dupa ce ti-ai luat cateva galeti, sticle de apa in cap si peste tot, iti dai seama ce simplu e… E simplu sa te racoresti in mijlocul orasului, cu alti nebuni, sa razi si sa alergi, sa te joci.

Chiar daca m-am dus total nepregatita la Water fight-ul organizat de Florin Ghioca (aveam un pistol mic de apa), am avut grija sa ma dotez pe parcurs si sa ma arunc in lupta. A fost bestial! Mi-au placut inclusiv oamenii de pe strada care se uitau la mine foarte ciudat, dupa ce am plecat de la  fantani, desculta si uda leorca pe par si pe haine, cu apa picurand din mine, cu sandalele si pistolul de apa in maini, asteptandu-l pe Sorin, sotul meu, sa vina sa ma ia cu masina.

Mai tineti minte cum era cand jucam Baba-Oarba? In cazul in care nu trisam si ma uitam pe sub fular:)) ma simteam complet pierduta si fara repere. Mi-era frica, ma durea putin stomacul si imi simteam corpul mai usor, dar imi placea la nebunie, tocmai pentru ca ma simteam altfel.

Acu’ vreo 2 seri am avut ocazia sa simt din nou aceleasi lucruri, combinate insa cu placerea gustului de inghetata Magnum, care ne-a fost servita pe intuneric. La invitatia Cristinei Bazavan (careia ii multumesc), am experimentat Magnumize Your Senses. Am intrat in sir indian (eram 8), tinandu-ne de umeri, intr-o bezna totala  si am fost asezati doi cate doi la mese. Din sirul respectiv eu eram cea care tremura… Am pipait mesele, am nimerit servetelul, lingurita si bolul. Mmmm, senzatii tari, intunericul amplifica celelalte simturi, o combinatie foarte buna de ciocolata, vanilie, caise uscate si struguri. Ma rog, daca va e pofta, puteti incerca pana pe 15 august la van Gogh la cafenea pe Smardan.

Nu stiam daca sa mai tin blogul… Imi place sa scriu, dar problema este ca, din pacate, nu stiu daca voi reusi sa-l fac sa fie lumea de copilarie si copilarit in care adultii sa se simta bine. Am facut site-ul de jucarii www.taramulcopilariei.ro in forma de poveste si am facut acest blog in ideea ca noi, adultii, ar trebui sa ne mai relaxam si sa mai iesim din rolul noastru de oameni responsabili, maturi si sociali si sa fim mult mai creativi, mai spontani, sa zambim mai des, sa lasam la o parte convenientele, sa fim noi, asa cum am fost si in copilarie. Sa revenim la substanta… ca sa zic asa. Copilaria a aratat tot ce era mai frumos din noi, sunt lucruri pe care nu le-am pierdut, doar le-am ascuns, din dorinta de a fi adulti respectabili…

Ei, de aici pleaca problema mea… in teorie totul suna bine, dar cati dintre noi mai putem sa ne jucam? Chiar si mie imi vine greu uneori sa-mi las masca de ‘trebuie sa’ deoparte si sa ma bucur de ce imi vine prin cap. De  idei noi, de vise, de zambet, de spontaneitate. Sa nu-mi fie teama sa spun. Sunt o gramada de oameni care atunci cand incearca sa se joace cu un copil au impresia ca sunt ridicoli… E  pacat…

In fine, am sa continui sa postez, dar probabil ca nu voi scrie doar despre copilarii si amintiri. Voi scrie si despre impresii de acum, care ma fac sau m-au facut sa simt ’substanta’…

Nu stiu cum sa spun ca timpul meu sta pe loc. Atunci cand vreau eu.  Cred  ca oricine poate face asta. Imagineaza-ti ca stai undeva si astepti pe cineva. Nu ai nimic de citit, nu ai telefon si nici altceva de facut, decat sa astepti.   Ai timp suficient (pentru ca oricum nu este nimic altceva de facut in jur) sa te uiti daca frunzele din copacul din fata ta sunt verzi, sa vezi  pisica alba cu dungi gri ce se strecoara pe sub o masina, sa simti caldura de afara, sa simti ca te dor picioarele. Timpul parca s-a oprit, iar obiectele din jurul nostru iau forme fantastice, este imposibil sa nu le observi. Detaliile conteaza. Si, de cate ori ne uitam la ceas, ne pare ca linia minutelor se misca foarte greu.

Tot asa poti face ca timpul sa stea, atunci cand esti cu copilul tau. Sa nu vorbesti la telefon cu prietenii, sa nu incerci sa gasesti o solutie pentru problemele de la serviciu sau sa-ti cumperi un ziar sau o revista pe care sa o rasfoiesti in fuga. Daca timpul tau este dedicat copilului tau si doar lui, atunci se va opri, atat cat vrei tu, iar copilul tau si bucuria lui vor lua forme fantastice pe care este imposibil sa nu le observi.

Cat de greu este pentru un copil sa vada cum parintele sau se face de rusine in public! Copiii au un simt al ridicolului mult mai dezvoltat decat adultii. Astazi am asistat, din pacate, la o cearta extraordinar de vulgara dintre o mama si o vanzatoare de patiserie. Subiectul (nu ca ar conta prea tare) parea sa fie unul stupid (nu am asistat de la inceput), cat de calde erau pateurile. Mama in cauza, o tzatza in cel mai adevarat sens al cuvantului, a trecut de la ‘tiganca imputita’ pana la ‘il pun pe barbatu-meu sa te bata , sa te astepte seara cand iesi’ . Pleca si apoi se intorcea, pentru ca mai avea ceva de spus… O fetita de vreo 14 ani o insotea. Se cocosase, se uita in jos si se pregatea sa intre in pamant… de rusinea maica-sii. Nu spunea nimic, dar ochii ei o implorau pe maica-sa sa taca si sa plece. Se vedea foarte clar ca dezaproba in totalitate comportamentul mamei ei. Din pacate, fetita este o exceptie. Din felul in care arata si din privirea ei, nu dadea semne ca ar avea de gand sa-i urmeze exemplul mamei ei in viata. Spuneam din pacate, pentru ca, in majoritatea cazurilor in astfel de familii, copiii preiau comportamentul parintilor.