TaramulCopilariei

Archive for the ‘Impresii’ Category

Cand am vazut postul Cristinei Bazavan despre avanpremiera filmului Morgen, nu am vrut sa pierd ocazia, mai ales ca mi-a fost ciuda ca am pierdut-o cu filmul ‘Marti, dupa Craciun’, film pe care trebuie neaparat sa-l vad.

Despre Morgen nu auzisem nimic, m-am uitat si eu pe net sa vad cate ceva, dar oricum, o data ajunsa in sala nu stiam la ce sa ma astept. Un film subtil (daca ii pot spune asa), cu imagini tablou, pe care si acum le am in minte, un scenariu foarte bun si actori extraordinari. Imaginile diminetilor in care se vad doar siluetele personajelor, filmate din spate (nu stiu daca filmatul din spate este o tehnica regizorala , dar, mi-a placut foarte tare ca eu ca spectator sa vad acelasi lucru cu personajul din film), campul pustiu, casa de tara aflata in mijlocul campului si viata autentica de tara mi-au ramas in minte. Accentul si replicile sunt delicioase, iar cei doi actori, total diferiti si foarte simpatici – romanul mare, alb, roz in obraji, lent, turcul – mic, paros, negru si agitat. Un film care poate fi discutat si rediscutat, ca o piesa de teatru sau o carte buna. Vi-l recomand cu caldura.

Sunt sigura ca veti spune ’speak for yourself’.  Eu va spun ca ‘negarea’ este semnul sigur ca va incadrati in categoria asta:))

Hai sa va spun cum ma simt eu… Daca acu’ ceva ani aveam o problema in a-mi aminti personajele sau autorii sau titlurile sau sfarsitul cartilor citite in adolescenta, acu’ se pare ca am o problema sa-mi amintesc daca am citit o carte  anul trecut sau acum 2-3 ani. E grav…Sa-mi spuna si mie cineva ‘despre ce e vorba’ (daca pot spune asa) in ‘De ce iubim femeile?’ a lui Cartarescu, pentru ca nu mai stiu daca am citit-o sau nu. Am in fata ochilor cartea, imi amintesc parca si momentele in care o citeam, dar nu imi amintesc nimic despre ea. Ceva, macar ceva… Groaznic. Problema este ca nici nu o mai gasesc prin casa (cred ca am imprumutat-o), asa ca nu pot pune mana pe ea sa ma lamuresc. Ma rog, o sa fac eu rost de ea. Dar nu asta este problema…

Adevarata problema este ca, uneori, trebuie sa stau putin sa ma gandesc ca sa-mi amintesc ce am facut in weekend, ma trezesc ca uit ce vreau sa spun, in timpul discutiei, am inceput sa adorm in fund si sa apreciez  muzica populara. Asta cu muzica populara si cu faptul ca imi place sa ma uit la stiri (cel putin, imi placea, pe vremea cand erau stiri la televizor) au fost primele semne ca , ntt, mi s-au schimbat cam mult preferintele. Cand eram mica, nu intelegeam de nici un fel cum parintii mei se puteau uita la stiri, mi se pareau extrem de plictisitoare, iar muzica populara, nu puteam sa o aud.

Mai sunt o gramada de astfel de lucruri pe care nu mi le amintesc (bineinteles!) acum. E normal ca mi s-au schimbat preferintele, ca am crescut, m-am maturizat, am cunoscut oameni noi, care imi plac si care m-au influentat in anumite alegeri, dar, sa uit ca urzica (nu am gasit alta comparatie), nu mi se pare normal. Ziceti si voi…

Cand eram mica, am trecut prin diverse incercari si am testat tot felul de activitati, in cautarea a ‘ceva ce-mi place’. Ai mei au fost ingaduitori, mi-au luat si muzicuta, dupa ce i-am batut la cap vreo saptamana, ca apoi sa suflu de 3 ori in ea. Am  facut vioara (vreo 5 ani), volei, matematica, inot si sarituri in apa si ceramica (nu neaparat in ordinea asta). Din toate, m-am ales cu cate ceva, mai putin cu matematica:) Cursul de  ceramica, insa, a fost de departe cel care mi-a placut cel mai tare, ca dovada ca inca imi place sa ma mai joc in lut sau in tot felul de paste de modelat.

Sambata asta, am avut ocazia, din nou, sa ma joc… de data asta si caritabil . Am fost la evenimentul HEARTizanat,  organizat de Teli Iacsa si am vazut ce inseamna sa ai talent. Erau cativa oameni (printre care si Teli), ‘profesorii’ de fimo, de pictat pe sticla, de facut animalute din sosete etc., care chiar stiau ce fac. Si faceau lucruri minunate.

Eu am plecat de la eveniment mai obosita decat daca as fi muncit toata ziua. Fimo, ca fimo, ca la modelat ma mai pricep, dar pictatul pe sticla mi-a tinut limba in coltul gurii si spatele incordat cred ca mai mult de o ora… Ce sa zic, rezultatul sper sa fie suficient de bun, cat sa se indure sa-l cumpere cineva la licitatie (banii stransi vor fi donati Fundatiei ‘Trebuie’  din Fetesti). Nu stiu inca adresa de net unde vor fi postate, dar voi reveni. Restul operelor au iesit foarte frumoase, sper ca, in curand, sa am ceva poze sa le postez.

A fost placut sa-i vad pe toti cei veniti acolo cat de pasionati si cat de implicati erau in ceea ce faceau. Sa fii din nou copil si artist in acelasi timp merita toata oboseala:))

Stateam in masina si ma plictiseam… Nu este preocuparea mea zilnica, in cazul in care va intrebati, asteptam ceva, nu are importanta ce. Nu mai aveam nici radioul deschis, ca era pe MODE ECO si muream de cald.  Bineinteles ca literele, scrise mare, pe gardul de tabla din  fata, mi-au atras atentia. LORY scris  cu roz, de doua ori, DOREL, cu galben si mai putin lizibil (initial am crezut ca scrie Doors, si ca omul nu a stiut ca se scrie cu 2 O, dar apoi m-a lovit faptul ca suntem in 2010 si ca, in general, fanii the Doors nu scriu cu bidineaua pe un gad de tabla ce imprejmuieste o constructie si ANA, scris cel mai mare cu vopsea alba. Am incercat sa fac un exercitiu de imaginatie si sa-mi inchipui cum arata Lory, cine e Dorel si cine este Ana… Lory, nu stiu de ce, dar cred ca este bruneta cu breton, o pustoaica, de care Dorel, daca el a fost autorul, s-a indragostit pe loc, nebuneste. O dragoste pasionala, scurta (de 2 ori) . Dorel, oricat as fi vrut sa-mi inchipui altceva, imi revenea mereu in minte imaginea lui Dorel din spotul publicitar Unirea. Asta e. Dorel pentru mine va ramane vesnic acel vesnic fraier…

Eee, iar Ana… Ana e alba, marea iubire, pe care nu o uiti si pe care o traiesti o viata intreaga. Ana, femeia care te iubeste pana la sacrificiu, femeia al carei nume merita sa fie inscris pe gardul constructiei tale, pentru ca iubirea voastra sa reziste si pentru ca rezultatul sudorii tale sa fie trainic si vesnic… Da, asa este, am gasit motivul pentru care, pe aceste garduri de tabla, sunt inscriptionate mereu nume de femei. Acum, constructorii nu-si mai zidesc iubitele in creatia lor, acum le zugravesc doar numele. E mai simplu, nu o au pe constiinta, e relativ legal si, e chiar politically correct…

Ma scuzati daca ma plictiseam prea tare

Mie intotdeauna mi-au placut scrisorile sau vederile. De cate ori primeam cate una, o deschideam si o citeam acolo, in fata casutei postale… In timpul facultatii obisnuiam sa ne scriem scrisori cu niste prieteni din Cluj, care locuiau impreuna. Nu va inchipuiti ca ne scriam lucruri importante, ei imi scriau dialogul lor despre diverse, si tot felul de prostii si comentarii, iar eu raspundeam in acelasi gen. De abia asteptam sa-mi scrie si ma distram teribil citind scrisorile lor.

Din pacate, de cand cu internetul si social network etc oamenii nu-si mai scriu scrisori. Cred ca asteptarea unei scrisori si bucuria de a o vedea in casuta postala fac tot efortul sa te duci pana la posta si sa trimiti si tu una…

Asadar, putem incepe un joc. Eu l-am numit ‘Zambete prin posta’ Toti cei care vor vrea sa participe la joc trebuie sa scrie si sa primeasca scrisori. La inceput, se fac perechi de expeditor- destinatar. Nu este necesar ca cei doi sa se cunoasca, pentru ca scrisorile nu trebuie  sa contina ceva foarte personal. Putem scrie despre experiente de viata, amintiri, impresii sau orice altceva ne vine in  minte, singura conditie fiind aceea sa binedispunem destinatarul.

Cel care primeste scrisoarea va trebui sa-i raspunda expeditorului in cel mult 5 zile. Ideea este sa ne incadram intr-o limita de timp, ca asteptarea sa nu fie foarte lunga. Nu este obligatoriu sa fie o scrisoare foarte lunga, dar nici 2 randuri nu cred ca este suficient. Toti cei care nu respecta conditiile (nu scriu lucruri amuzante, placute, optimiste etc) sau scriu doar foarte foarte putin, ca sa scape sau nu scriu deloc pot fi ‘reclamati’ si vor iesi din joc.  

Ganditi-va ca faceti un lucru bun, ii transmiteti destinatarului o stare de bine, il puteti distra, ii puteti face ziua…si invers… Cei care vor sa participe trebuie sa-mi trimita numele si adresa postala pe cristina@taramulcopilariei.ro