TaramulCopilariei

Cand am facut site-ul www.taramulcopilariei.ro si am scris povestea pentru site, mi-am dat seama ca imi place sa scriu povesti. Nu stiu daca sunt cele mai frumoase povesti, dar stiu ca imi place sa ma joc scriindu-le si ma distreaza foarte tare cand fac acest lucru. Daca ma pui sa scriu despre lucruri serioase mi-e greu, nu imi vin cuvintele, intru in clisee… Cu povestile e altceva. Niciodata nu stiu ce va iesi. Am o idee de la care pornesc, dar, in rest, povestea pare ca se scrie singura. De multe ori, cand primesc cate un brief pentru o poveste personalizata, intru in panica pentru ca am impresia ca nu stiu de unde sa o apuc, cum sa o fac sa fie pe placul destinatarului, sa i se potriveasca.  Sunt la a saptea poveste si, de fiecare data, am aceleasi emotii. Iubesc foarte tare cartile astea, mai ales ca ilustratiile si conceptul de design sunt dementiale. Fetele de la Kihi-Kiha, Laura si Madalina, sunt foarte creative. Fiecare carte este o surpriza pentru mine, fiecare are ceva inedit, original. Sunt extraordinare.

Ultima carte este pentru un cuplu, iar in brief se afla si o cutie… Iata ce a iesit

Povestea fără sfârşit

“A  fost odată ca niciodată curtea unui mare împărat care se numea Gato. Nu ar fi fost nimic de povestit, dacă acestuia nu i-ar fi plăcut, în mod deosebit, să colecţioneze păsări din toată lumea… Grădinile  palatului erau o minunăţie… erau atât de mari, încât nimeni nu ştia cu exactitate până unde se întindeau. De fapt, acesta era şi rolul lor, când intrai, erai aşa de fermecat de ceea ce vedeai în jurul tău, încât nu mai ţineai seama de drum şi de oboseală, te trezeai doar, la un moment dat, într-un colţ al grădinii din care mai mulţi slujitori, surdo-muţi, te călăuzeau spre o ieşire. Întotdeauna spre o alta …

[...]O mare bucată din gheţarul lumii se desprinsese, undeva departe, iar apele deveniseră învolburate. Râul din apropierea lor se revărsa inundând o mare parte din lalelele negre ale grădinii, iar cei doi se văzura nevoiţi să se adăpostească printre ruinele unui vechi oraş incaş, aflat în vârful unui munte bătrân, iubitor al norilor. Le era puţin frig, dar cei doi au reuşit să se încălzească ţinându-se strâns în braţe si sărutându-se.

[...] 

Pe ele însă, se vedeau în relief câteva litere… Litere ce aveau să le descifreze mai târziu, pentru că ei doi erau suflete pereche. ”