TaramulCopilariei

In seara aceasta, desi era foarte frig afara, mi-am luat copilul mucos si l-am scos la o plimbare prin centrul Sibiului. Ne-am dat jos din taxiul pe care l-am platit cu doar 6 lei (taximetristii din Sibiu au inca obiceiul sa-ti dea tot restul inapoi, fie el si 5 bani, iar daca le lasi un leu bacsis sunt foarte mirati) si am pornit-o la picior pe centrul umed si cam pustiu. Prima oprire a fost la o clatita cu miere si nuci, pe care am mancat-o cu pofta, parte in parte , la o masa de pe o terasa goala, ca majoritatea teraselor inca prezente, urme ale verii agitate si pline de turisti. Dupa ce ne-am zangalit cu miere pana la cot, am plecat spre Piata Mare cu speranta ca mai gasim porumbeii prietenosi, dupa care fiu-meu alergase vara trecuta. Ca si majoritatea oamenilor din Sibiu, probabil ca si porumbeii aveau alta treaba la ora aia, decat sa stea pe centru si sa inghete de frig.   Noi ne-am incapatanat sa ascultam clopotele bisericii din centru (ding- dong) si sa admiram ceasul turnului care deja se vedea mare si alb pe cerul albastru intens. Am exersat si culorile: ‘Mami, ce culoare are cerul? E rosu? Nu. E galben? Nu. E albastru? He (da, in limba lui Andrei). ‘Iti place? He’ 

Ne-am continuat drumul in Piata Mica,  trecand spre biserica Evanghelica printr-un tunel galben si stramt, ca apoi sa ne minunam de cat de inalt este ding-dong-ul de acolo. ‘Uaa’ s-a bucurat Andrei, care ar fi vrut sa intram sa-l vedem si pe dinauntru. Din pacate, usa biserii era inchisa. Curtea liceului Brukenthal  era plina de pustani care terminasera orele si nu se dadeau dusi acasa. Mi-au amintit de orele pe care le petreceam si noi, dupa ce plecam de la liceu (Colegiul Gh. Lazar), in fata statuii lui Gheorghe Lazar (o statuie despre care profesorul nostru de estetica spunea ca arata de parca Gheorghe Lazar ar fi stat pe WC, cu mana pe hartie igienica). Era punctul nostru de intalnire si de barfe:)

Am mers mai departe pe Podul Minciunilor unde am incercat sa-i explic lui Andrei legenda  si faptul ca suntem sus, deasupra strazilor, ca oamenii se vad mai mici, dar el a parut mai interesat de faptul ca i-am atras atentia sa-i tina bine pe Gaga Ti si Gaga Toto (doi porci din plastic, prietenii preferati) sa nu cada de pe pod, pentru ca o sa-i doara rau si o sa-i si pierdem. ‘Gaga Ti ka nu’ a fost concluzia lui Andrei. Da, Gaga Ti nu trebuie sa cada… Deja se facuse noapte, dar orasul era plin de lumini galbene, care ii dadeau un aer de poveste pe care il ador. Cand am fost la Praga, am fost fascinata de imaginea de basm a cladirilor, iar acum m-am bucurat sa o regasesc si la Sibiu. Nostalgica, dar si mandra ca sunt sibianca si ca ma plimb de mana cu copilul meu, am incercat sa-i povestesc lui Andrei cat mai multe despre ceea ce vedem, in speranta ca, in timp, va fi si el mandru de orasul in care ’s-a nascut si a crescut mami’ Ii aratam toate cotloanele, scarile si felinarele, iar el a fost suficient de ‘politicos’ sa-mi spuna ca i-a placut plimbarea si ca mai vrea sa venim si alta data.

Din pacate, nu am intalnit pe nimeni cunoscut, nu mai intalnesc de foarte multa vreme cunoscuti pe strazile Sibiului, desi in timpul liceului, dupa ce plecam de la statuie, imi mai trebuiau inca vreo 30 de min sa trec centrul, pentru ca ma intalneam cu tot felul de prieteni cu care stateam de vorba. Ne-am mai oprit prin fata vitrinelor, am mai intrat in vreo doua curti, ne-am mai alergat putin (asta ca sa-l stimulez sa nu-l iau in brate) si ne-am grabit si noi spre casa, desi de abia acum centrul orasului devenea mai animat.

Sibiul meu drag