TaramulCopilariei

O poveste cu Maia

  A fost odată ca niciodată o Văcuţă Roz căreia îi plăcea să doarmă toată ziua şi să se joace cu prietena ei, o fetiţă de 3 ani, foarte deşteaptă, frumoasă şi fâşneaţă. În casa în care dormea Văcuţa Roz se aflau mai multe persoane: mama, tata, bunicii şi Petra.  Petra era blondă, cârlionţată şi cu nasul puţin în vânt, frumoasă şi foarte vorbăreaţă. Se pare că cele două fetiţe din casă erau surori. Aşa le spune. Toată lumea: mama, tatăl, toţi bunicii şi chiar toţi prietenii de la Grădiniţa Buburuza şi din parc, le iubea foarte tare pe cele două fetiţe. Ele se jucau cam toată ziua, alergau, vorbeau o grămadă de lucruri, dar se mai şi certau.

Intr-o zi, Maia, pentru că acesta este numele prietenei Văcuţei Roz, se plictisea. Se cam săturase să îmbrace şi să dezbrace păpuşi şi să împartă cu Petra jucăriile. Cel mai mult îi plăcea să se joace şi să râdă cu Petra, dar astăzi nu mai avea chef.

Se gândi puţin şi îşi zise că i-ar prinde bine o mică plimbare prin parc. Ca să nu fie văzută de nimeni, Maia se hotărî să nu folosească uşa pentru a ieşi din casă, ci o ieşire secretă, de care nu mai ştia nimeni, nici măcar mama. Aceasta era gaura cheii de la dulapul din camera ei. Uneori, când simţea nevoia să fie singură, închidea ochii şi trecea prin gaura cheii în lumea fantastică din spatele dulapului.

Aşa făcu şi de data aceasta. Inchise ochii, spunând:

“Ochişori fermecaţi

Vă închideţi şi-mi daţi

Lumea magică să-mi arătaţi”

Se făcu mică, mică şi, cu tot cu Văcuţa Roz, plecă spre parc.

          Ce frumos era! Multe flori frumos mirositoare, un soare galben, galben şi un cer viu colorat în albastru deschis, multe păsări vesele şi ciripitoare, o grămadă de copii şi chiar un curcubeu care strălucea deasupra lacului plin de raţe. Maia şi Văcuţa erau foarte încântate. Se jucară ce se jucară, până când, la un moment dat, simţiră că li s-a făcut frig. Maia închise ochii pentru a se întoarce acasă, spunând

“Ochişori fermecaţi

Vă închideţi şi dezlegaţi

Drumul meu să-mi arătaţi”, dar în zadar. Orice ar fi făcut, nu se mişcau din loc. Deja parcul devenise urât. Copacii erau fără frunze, soarele şi curcubeul nu se mai vedeau, păsările plecaseră de mult şi chiar începuse ploaia.

- Ce ne facem, Măiuţule? spuse Văcuţa tremurând. Mi-e somn şi mi-e frig. Vreau în patul nostru!

Curajoasă de felul ei, Maia nu era prea îngrijorată, dar simţea că îi lipseşte ceva, cineva. Nu ştia ce, dar îi era tare dor de CINEVA. Pe când încerca a o sutătreizecişipatra oară să închidă ochii, de după un copac auzi:

-         Hapciu! Hapciu! Hapciu!

-         Noroc! spuse Maia cu ochii închişi.

-         Hapciu! Hapciu! Hapciu!

-         Of, cineva a răcit rău… se înfioră Văcuţa, mai ales gândindu-se cât îi era de frig.

Din spatele unui copac apăru un spiriduş, cu părul creţ, grăsuţ şi îmbrăcat foarte ciudat. Avea o mantie roz cu picăţele verzi, o salopetă albastră, pantofi de lac galbeni, luaţi invers în picioare şi o bagheta roz în mână.

- Cine eşti tu? întrebă Maia.

- Eu sunt… hapciu! Sunt… hapciu!

- Hapciu te numeşti?

- Nu… sunt… Strănutici, hapciu!

- Aha… te cheamă Strănutici! Şi cu ce te ocupi? Faci vrăji cu bagheta asta roz?

- Mmmda… fac. Vreţi să vă arăt?

- Te rugăm frumos să ne ajuţi să mergem acasă. Ne este frig şi plouă!

- Abracadabra!

“Hopa sus şi hopa jos,

Maia şi Văcuţa s-au întors!” pronunţă Strănutici foarte important, făcând semne cu bagheta prin aer.

Dintr-o dată Maia şi Văcuţa se pomeniră cu un morman de turtă dulce în faţa lor. Mirosea foarte bine a scorţişoară şi a piersici şi… era şi foarte bună…

-Offf! Am greşit, am făcut cu bagheta greşit la stânga, când trebuia să fac la dreapta! Mai încerc o dată. Ţineţi-vă bine…

       “Hopa sus şi hopa jos,

       Maia şi Văcuţa s-au întors!”

Maia şi Văcuţa închiseră ochii aşteptând…

-Off, iar am greşit! le făcu Strănutici atente. Bagheta asta uneori nu vrea să mă asculte. Trebuie să o duc la reparat.

-Ce ne facem? îi şopti Văcuţa Maiei. Deja sunt udă leoarcă… o să răcesc şi eu.

-Stai liniştită, spuse Maia în timp ce mânca o bomboană de ciocolată cu căpşuni din grămada fermecată adusă de Strănutici cu cea de-a doua vrajă… Mai închid eu ochii şi poate…

Nici nu termină bine de spus, că un sentiment de linişte şi de bucurie o cuprinse. Nu mai simţea acel dor şi îi era din nou cald şi bine. In depărtare, pe o alee se vedea venind Petra.

Soarele revenise la locul lui, curcubeul colora din nou raţele şi lacul, florile umpleau aerul de miresme plăcute.

- A venit Petra! Ce bine îmi pare că te văd! Ce mă bucur că pot să-ţi arăt şi ţie locurile din parc şi poţi mânca şi tu din turta dulce şi bomboanele lui Strănutici!

Petra avea şi ea un zâmbet larg de fericire. O iubea pe Maia şi îi plăcea lumea ei. Mmmm! şi turtele dulci erau delicioase!

- De acum, am să te iau şi pe tine în lumea mea, spuse Maia.

- Şi eu în a mea, râse Petra.

Cele două surori se simţeau foarte bine împreună.

All rights reserved: Taramulcopilariei.ro, SC Inka Fairyland SRL

Concept şi realizare: Taramulcopilariei.ro

Text: Cristina Bîcîilă

One Response to “”